Banca Mondială (BM) estimează că România va înregistra în 2014 o creștere economică cuprinsă între 2,5 și 3%, posibil chiar mai mare, în cazul în care va fi un an agricol bun, a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, Elisabetta Capannelli, manager de țară pentru România al BM.
Banca Mondială (BM) va aproba probabil vineri un împrumut de 250 milioane euro pentru reforma sistemului de sănătate din România şi se aşteaptă ca Guvernul să acceseze în acest an o finanţare de 300 milioane euro rămasă dintr-un alt împrumut, a declarat Elisabetta Capannelli, country manager al BM.
Banca Mondială a ajuns la concluzia că România are cele mai multe plăţi fiscale din UE, pentru achitarea cărora o companie pierde anual 200 de ore. Consultanţii fiscali caracterizează relaţia contribuabilului român cu Fiscul ca fiind „o permanentă aventură“, el trebuind să se înarmeze cu foarte multă răbdare când se duce la ghişeele Fiscului.
Guvernul s-a angajat faţă de FMI şi CE să scadă cotele de contribuţii de asigurări sociale fără să afecteze bugetul, măsurile de compensare fiind axate în principal pe lărgirea bazei de impozitare, unde excepţii importante se regăsesc în prezent la veniturile din drepturi de autor şi PFA.
Preşedintele Traian Băsescu consideră că negocierea dintre Guvern şi Fondul Monetar Internaţional a fost una "de proastă calitate", care nu dă şanse economiei româneşti, astfel că roagă Guvernul să ia în calcul posibilitatea de a renegocia obligaţiile asumate, el punându-şi la dispoziţie experienţa.
România şi-a menţinut locul 73 din 189 de ţări în ierarhia statelor unde este cel mai uşor să faci afaceri, potrivit celei mai recente ediţii a raportului 'Doing Business', elaborat de Banca Mondială (BM) şi lansat marţi la Washington.
România are o rată de angajare de 60%, una dintre cele mai scăzute din Europa, înregistrând totodată o rată a şomajului incredibil de stabilă, atât în perioada de boom, cât şi în criză, a declarat vineri, la Bucharest Forum, Alberto Leyton, task team manager la Banca Mondială.
România are o rată de angajare de 60%, una dintre cele mai scăzute din Europa, înregistrând totodată o rată a şomajului incredibil de stabilă, atât în perioada de boom, cât şi în criză, a declarat vineri, la Bucharest Forum, Alberto Leyton, task team manager la Banca Mondială.