Judecătoria Cluj-Napoca a respins propunerea parchetului de prelungire a arestului preventiv în cazul polițistului rutier din Cluj, cercetat pentru viol, scrie clujust.ro
Elevul în vârstă de 15 ani, reţinut după ce a agresat şi umilit doi colegi în interiorul Colegiului Tehnic „Dumitru Mangeron” din municipiul Bacău, a fost arestat preventiv pentru 20 de zile.
Tribunalul Argeş a dispus, miercuri, arestarea preventivă a bărbatului cu probleme psihice din localitatea Bascov, suspectat că a ucis cinci membri ai familiei sale, printre care şi un copil.
Un clujean în vârstă de 32 de ani a fost arestat preventiv după ce a refuzat să sufle în etilotest și prelevarea de probe. Acesta ar fi amenințat pe unul din polițiști când a fost condus la o unitate medicală.