Studenții din Cluj consideră că presiunea pusă pe umerii lor este foarte mare în această perioadă, iar unii profesorii nu sunt înțelegători când vine vorba despre dificultățile de care se lovesc studenții.
Adulții sunt stresați în această perioadă din cauza volumului mare de responsabilități. Terapeutul Cristina Varo consideră că acest stres acumulat va avea efecte negative în timp.
Cele 6 luni de pandemie ne-au luat prin surprindere. Chiar dacă la început multe persoane nu priveau situația unei crize epidemiologice ca o chestiune serioasă care o să ne schimbe viața radical, acum putem să observăm mult mai bine consecințele pe care le are asupra noastră.
Psihologul clujean Daniel David explică cum ne putem trata diferite anxietăţi, cum ar fi frica de înălţime, cu ajutorul realităţii virtuale, calculator sau hologramă.
Peste câteva zile vacanţa de vară se va încheia. Cu cât se apropie data începerii şcolii, unii copii devin tot mai neliniştiţi. Putem vorbi inclusiv de depresii în rândul elevilor.