Angajatorii au de respectat câteva obligații față de angajații lor pe timp de caniculă, iar dacă acestea nu sunt respectate pot primi amenzi usturătoare. Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Cluj a făcut controale.
Jumătate dintre angajaţii români şi-au schimbat locul de muncă cel puţin o dată în ultimii doi ani, iar principalele motive invocate au fost un salariu mai bun la noul job şi disponibilizările sau volumul prea mare de muncă, arată rezultatele unui sondaj publicat de o platformă de recrutare online.
Pe 9 iulie, cu câteva zile înainte de Electric Castle festival, peste 1.500 de angajați, colaboratori și Alumni (foști angajați) ai Cognizant Softvision s-au întâlnit la Castelul Banffy din Bonțida, România, pentru un eveniment memorabil de team-building.
9 din 10 măriri salariale primite de angajaţii români nu acoperă inflaţia, iar puterea de cumpărare a scăzut şi cu 50%, relevă rezultatele unui sondaj efectuat de o platformă de recrutare, date joi publicităţii.
Agricultorii sau angajații care lucrează în aer liber sunt supuși unui risc mai mare de a dezvolta un cancer de piele. Ce măsuri se pot lua pentru prevenirea acestei boli?
La trei luni de la ridicarea restricțiilor, circa 130.000 de joburi au apărut pe piață în domeniile cele mai lovite de pandemie – turism, horeca, evenimente. Mai mult, numărul de locuri de muncă remote este de 3 ori mai mare decât în 2021.
Creșele din Cluj-Napoca au intrat în grevă japoneză, după adoptarea unei legi care prevede trecerea acestora de la Primării la inspectoratele școlare județene. Acest lucru înseamnă reduceri mari de salarii, dar și de personal. Primăria a cerut să finanțeze în continuare creșele pentru a evita tăierile de salarii și concedierile.