Investigaţia privind cauzele accidentului aviatic din munţii Apuseni este în curs de finalizare, iar din datele obţinute până în prezent rezultă că nu au fost detectate anomalii tehnice la motoarele aeronavei, la analiza făcută de producătorul acestora.
DIICOT a început urmărirea penală in rem după declaraţii de la tribuna CRU al UDMR din 13 decembrie, când primarul din Sfântu Gheorghe a spus că dacă premierul nu instruieşte prefectul de Covasna "să îi lase în pace pe maghiari", în secuime "s-ar putea întâmpla ce a fost la Târgu Mureş în 1990".
Vecinii din Cluj-Napoca ai pilotului Gabriel Titiana, care a murit luni la Spitalul de Arşi din Capitală, unde era internat în urma accidentului de elicopter din judeţul Sibiu, spun că acesta era un om deosebit, pentru care s-au mobilizat să doneze sânge.
Poliţia Cluj şi Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului au deschis anchete după ce au fost sesizaţi că o adolescentă de 16 ani, din comuna Răchiţele, a fost găsită strangulată, joi seară, în curtea casei în care locuia.
Un bărbat din Cluj-Napoca, în vârstă de 29 de ani, este cercetat de poliţişti pentru complicitate la evaziune fiscală. Acesta nu a achitat T.V.A.-ul în urma unor tranzacţii.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Ioan Oleleu a declarat, miercuri, că în opinia lui există suspiciuni de fraudă la contractul pentru construirea pistei de 3.500 metri a Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj-Napoca, dar şi la contractul pentru realizarea terminalelor. În plus, Oleleu a cerut demisia lui David Ciceo, directorul Aeroportului.