Educație

Nou SCANDAL în care este implicat un preot. Anchetă, după ce un preot s-ar fi masturbat în faţa elevilor - VIDEO

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu şi cei ai Mitropoliei Ardealului fac anchetă comună în cazul unui preot din Copşa Mică, după ce acesta ar fi fost filmat în timp ce s-ar fi masturbat în faţa elevilor cărora le presă religie la Liceul Tehnologic din oraş.

Imaginile cu preotul care se masturbează în clasa, la ora de religie, au fost filmate de o elevă din clasa a XII-a a Liceului Tehnologi ”Nicolae Teclu” din Copşa Mică, iar aceasta le-a distribuit colegilor săi.

Mama unei eleve le-a găsit în telefonul fiicei sale şi aşa au fost făcute publice.


Reprezentanţii Mitropoliei Ardealului au plecat, joi dimineaţa, către Copşa Mică, împreună cu cei de la Inspectoratul Şcolar Judeţean pentru a vedea dacă ceea ce apare în imagini este real.

”În momentul de faţă vrem să vedem împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean şi cu cei de la Episcopia Mediaş care este situaţia la faţa locului. E prematur să spunem ceva pentru că nu am avea şi poziţia preotului care este acuzat de aceste fapte. Vrem să vedem ce spune şi şi părintele, şi conducerea şcolii. Într-o echipă comună – Inspectorat – Mitropolie vom face o anchetă mai bună. ÎPS Mitropolit ştie situaţia. Tot ce vă pot spune este că nu au fost probleme până acum cu acest preot”, a spus prof.dr. Sorin Joantă, inspector pe învăţământ la Mitropolia Ardealului.


La ora transmiterii acestei ştiri, reprezentanţii Mitropoliei Ardealului au ajuns la Copşa Mică şi discută cu preotul.

”Discutăm cu părintele. Nu avem o decizie în acest caz. Nu există o demisie înregistrată, dar nu ar fi exclus, pentru că preotul este un om de onoare”, a spus prof. dr. Sorin Joantă, consilier pe învăţământ la Mitropolia Ardealului.


La rândul lor, reprezentanţii Poliţiei Sibiu şi ai Parchetului Mediaş au declanşat o anchetă.

”În urma apariţiei imaginilor în media ne-am sesizat din oficiu. Între timp, mama uneia dintre eleve a depus şi plângere la Poliţia oraşului Copşa Mică, fiind declanşate cercetări împreună cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaş în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor acestui incident. Urmează, de asemenea, să fie realizată şi încadrarea juridică a faptei”, a spus Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu.


Nici reprezentanţii Inspectoratului Şcolar, nici conducerea Liceului Tehnologic ”Nicolae Teclu” din Copşa Mică nu au putut fi contactaţi pentru un punct de vedere în acest caz.

Preotul care apare în imagini predă de aproape 15 ani şi s-a hirotonit, devenind preot în urmă cu peste 10 ani.


Ministrul Educaţiei declară că imaginile sunt şocante.

”Şi pentru mine sunt şocante imaginile. Am vorbit cu inspectorul general din Sibiu, s-a deschis o anchetă, deja inspectorii sunt acolo. A adevărat, e profesor acolo, profesor titlular de aproape 15 ani. Am discutat şi cu Mitropolia, am văzut şi reacţia doamnei diriginte care nu a informat nici conducerea şcolii, nici a inspectoratului. Preotului îi cer public demisia din învăţământ”, a declarat ministrul Educaţiei la Antena 3.

Întrebat dacă poate fi suspendat pe perioada cercetării Inspectoratului Şcolar, Liviu Pop a răspuns ”Îi cer public demisia, iar conducerea va asigura la ora de religie un alt cadru didactic cu avizul cultului respectiv”.

Patriarhia: Dacă se va stabili că preotul a făcut acel gest, ar putea fi exclus din preoţie

Profesorul preot din Copşa Mică, acuzat că s-ar fi masturbat în clasă de faţă cu elevii, este cercetat şi în comisia Mitropoliei Ardealului. Potrivit Patriarhiei Române, dacă i se va stabili vinovăţia, ar putea fi exclus din preoţie.

„Profesorul de religie din Copşa Mică este şi preot. Din ce am aflat noi, el este grav bolnav, într-un stadiu destul de avansat, dar, desigur această chestiune nu are legătură cu ce s-a întâmplat. Pe lângă comisia de la Inspectoratul Şcolar, s-a format încă o comisie a Mitrolopiei Ardealului, care vor stabili exact dacă profesorul este vinovat. Dacă se va stabili că a făcut acel gest, ar putea fi exclus din preoţie”, a declarat, pentru Mediafax, Valise Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Ultimele Stiri
abonare newsletter