85 milioane euro în 9 ani. Atât au încasat firmele lui Dorin Cocoș pentru reactivi de teste medicale, vânduți spitalelor de stat. Numai într-o singură zi, firmele lui Cocoș au obținut contracte în valoare totală de 18 milioane de euro. Prețurile au fost umflate cu 300%.
După ce Monitorul de Cluj a prezentat cazul lui Zirbo Florea, o clujeancă de 55 de ani, stabilită în Italia de 14 ani, care a fost trimisă cu sângele tatălui ei într-o pungă pentru analize, Institutul Inimii ”Nicolae Stăncioiu” a demarat o anchetă internă.
O clujeancă este supărată pe „sistemul mafiot din sistemul medical”, după ce a fost trimisă cu sângele tatălui ei într-o pungă pentru analize. Femeia, recent întoarsă din Italia, a simţit pe propria piele problemele cu care se confruntă românii şi lipsurile din sistemul medical românesc.
Pacienții Clinicii Pediatrie III de pe strada Câmpeni își vor putea face, de acum, chiar în clinică investigații precum endoscopii sau explorări funcționale respiratorii.
360.090 carduri de sănătate au fost predate până acum asiguraților din județul Cluj, fie direct la domiciliul acestora sau, în cazul în care asiguraţii nu au fost găsiţi la domiciliu - la sediile oficiilor poştale, în baza avizului lăsat de factorul poştal şi a actului de identitate.
Designerul român de modă, Cătălin Botezatu este suspect că ar suferi de o tumoare pe creier. El s-a internat miercuri, într-o clinică din Turcia, unde urmează să îşi facă o serie de analize.