Economie

ANALIZĂ. Euro revine la 4,73 lei

Revenirea sentimentului de aversiune față de risc la nivel regional a provocat creșterea euro spre nivelul de 4,73 lei, după o perioadă de câteva săptămâni în care piața a cochetat cu o scădere spre 4,71 lei.

Economie

ANALIZĂ. Ziua veștilor „bune"

Perechea euro/leu a avut o evoluție calmă, moneda unică consolidându-și poziția de la 4,72 lei, după câteva săptămâni de apreciere a leului.

Economie

ANALIZĂ. Euro a crescut cu jumătate de ban

Investitorii prezenți pe piețele valutare din regiune au decis că a venit momentul pentru marcarea profiturilor, după circa două săptămâni de apreciere a monedelor de la marginea zonei euro.

Economie

ANALIZĂ. Euro a mai pierdut un ban

Leul și-a continuat evoluția pozitivă începută în circa o lună, după o perioadă în care s-a testat constant depasirea maximul istoric de 4,7678 lei/euro, în data de 21 ianuarie.

Economie

ANALIZĂ. Leul își continuă aprecierea

Tendința de apreciere a leului față de euro, manifestată la finalul săptămânii trecute, a continuat și ieri, în contextul în care și alte monede din regiune se întăreau.

Economie

ANALIZĂ. O săptămână cu euro peste 4,76 lei

Reducerea aversiunii față de risc, după demisia premierului britanic Theresa May, a permis monedelor de la marginea zonei euro să recupereze din pierderile suferite în zilele precedente.


Actualitate

Euro testează din nou noi maxime

Leul a avut ieri o evoluție depreciativă față de principalele valute, în condițiile menținerii aversiunii față de risc la cote ridicate.


abonare newsletter
banners