Economie

Leul recuperează o parte din pierderile de marți

Leul a avut o ședință mai calmă și s-a apreciat față de principalele valute, după o minimă reducere a aversiunii față de risc.

Cotațiile euro au crescut în cursul nopții de marți pe piețele asiatice până la un maxim de 4,769 lei, dar tranzacțiile din cea locală s-au realizat în culoarul 4,762 – 4,765 lei, cele de la ora 14:00 efectuându-se la 4,763 lei.

Media monedei americane a scăzut de la 4,2726 la 4,2638 lei, cotațiile din piață fluctuând între 4,262 și 4,275 lei.


Moneda elvețiană se tranzacționa pe piețele financiare în culoarul 1,127 – 1,13 franci/euro, iar media ei a coborât de la 4,2298 lei, maximum al ultimei luni și jumătate, la 4,2211 lei.

Moneda britanică s-a depreciat la 0,8814 lire/euro, nou minim al ultimelor trei luni, astfel că media ei a scăzut de la 5,4233 la 5,4024 lei.


După creșterea de acum două zile, preţul gramului de aur a scăzut de la 175,2584 la 174,6516 lei, iar uncia de aur cobora pe piețele specializate la circa 1.274 dolari.

Valoarea Indicelui de Referinţă pentru Creditele acordate Consumatorilor (IRRC), a fost stabilită de BNR la 2,36%, pe baza cotațiilor din ultimul trimestru din 2018.


Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a stagnat, în a cincea ședință consecutivă, la 3,28%, minimul ultimelor aproape şapte săptămâni. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a s-a oprit la 3,39%.

Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, s-a oprit la 3,49%, iar cel la 12 luni la 3,54%.


În regiune, moneda poloneză se deprecia ușor față de euro, la 4,305 – 4,313 zloți, iar cea maghiară se întărea la 326 – 326,8 forinți.

Perechea euro/dolar era stabilă și fluctua pe piețele internaționale în culoarul 1,1147 – 1,1174 dolari.


Media indicatorilor urmăriţi de Bloomberg a urcat marți seară la aproape 8.100 dolari dar a scăzut ieri la prânz la 7.944 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

de Radu Georgescu

abonare newsletter