Un bărbat care difuza muzică la diverse evenimente şi petreceri a fost sancţionat de poliţiştii clujeni cu amendă de 30.000 lei, în urma constatării unor încălcări ale drepturilor de autor şi ale celor conexe.
Poliţiştii locali au aplicat de la începutul acestei luni şi până în prezent 241 de sancţiuni contravenţionale şoferilor clujeni care au oprit, au staţionat sau au parcat neregulamentar pe domeniul public.
Populaţia respinge ideea scumpirilor, mai ales când este vorba despre utilităţi. Clujenii consideră că Guvernul ar trebui să majoreze salariile şi pensiile şi abia apoi să crească preţurile la utilităţi şi servicii.
Sute de clujeni au trimis sesizări, reclamaţii şi cereri pentru organizarea unei dezbateri publice cu privire la noul regulament pentru circulaţia şi plimbarea câinilor cu stăpân pe domeniul public.
Reprezentanţii Poliţiei Române îl contrazic pe jurnalistul Alex Prunean care a scris într-un articol pe dejeanul.ro că un cititor a fost amendat pentru un comentariu publicat pe site-ul publicaţiei respective.
Primarul Emil Boc a declarat, miercuri, că noul regulament privind circulaţia şi plimbarea câinilor cu stăpân pe domeniul public este de fapt doar o actualizare a regulamentului vechi din 1996. Află în ce condiţii poate fi totuşi schimbat.