Politică

Seplecan dă în judecată Consiliul Judeţean şi vrea să se întoarcă la şefia instituţiei. “Pierd orice şansă de a mai câştiga viitoarele alegeri”

Mihai Seplecan a atacat la Tribunalul Cluj hotărârea de Consiliu Judeţean prin care a fost înlăturat de la şefia instituţiei, dar şi hotărârea prin care Marius Mânzat a fost ales noul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj. În plângerea înregistrată la Tribunalul Cluj, Seplecan spune că prin eliberarea sa din funcţie a suferit o pagubă constând în “pierderea credibilităţii în faţa alegătorilor şi pierderea oricărei şanse de a mai câştiga următoarele alegeri”.

Actualitate

OPINIE: Două tururi de scrutin

Subiectul alegerilor primarilor în două tururi de scrutin (ce părea „mort” după refuzul lui Dacian Cioloș) a fost resuscitat duminică de Klaus Iohannis. Prezent la Iași, la omagierea „Unirii mici”, președintele țării și-a făcut public acordul pentru alegeri în două tururi (considerând a fi opțiunea corectă), fapt ce a fost imediat interpretat și care, efectiv, poate schimba „destinul” legii electorale.


Politică

Iohannis: „Cetățenii își doresc lucruri simple de la politicieni: să se țină de cuvânt și să respecte legea”

Președintele Klaus Iohannis a declarat, duminică, în discursul susținut în debutul manifestării de la Iași, că românii își doresc lucruri simple de la clasa politică, anume să se țină de cuvânt și să respecte legea, iar în anul electoral 2016 partidele politice au ocazia să arate că au înțeles acest lucru.

Actualitate

OPINIE: Gunoi bagi, gunoi iese. Sau de ce nu contează numărul tururilor de scrutin dacă politicienii sunt de rahat

În teoria mașinilor de calcul - o materie anterioară cursurilor de informatică ori de programare din zilele noastre - circula o vorbă, foarte des utilizată pentru a justifica infailibilitatea mașinăriei în relația cu eroarea umană: gunoi bagi, gunoi iese (Garbage in, garbage out! - expresia originală, în limba engleză). Adică, oricât ar fi de performant calculatorul, dacă datele introduse sunt greșite, în mod inevitabil rezultatul va fi eronat.


Ultimele Stiri

abonare newsletter
banners