Fost antreprenor, aflat la primul lui mandat de deputat, Viorel Băltărețu candidează la Primăria Cluj-Napoca cu un program de priorități printre care se numără și sprijinirea mediului de afaceri local.
România a reuşit, până acum, să depăşească toate momentele critice provocate de repercusiunile agresiunii ruseşti asupra Ucrainei şi să sprijine această ţară.
Eșecul proiectului cartierului Lomb îi costă pe clujeni peste zece milioane de lei, bani pe care Primăria municipiului este obligată de o decizie judecătoarească să îi plătească acum cu titlu de despăgubire.
Clujul are cea mai scumpă piață imobiliară din țară, cu o medie a prețurilor pe metru pătrat cu peste 800 de euro față de cea înregistrată în Capitală.
Primarul laburist al Londrei, Sadiq Khan, a fost reales la alegerile locale, devenind astfel primul edil al capitalei britanice care obţine un al treilea mandat.
Alianța Dreapta Unită (ADU) a depus astăzi dosarele de candidatură și semnăturile de susținere cerute de legea electorală, pentru candidații la Primăria și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca.
Alianța Dreapta Unită (ADU) a depus astăzi dosarele de candidatură și semnăturile de susținere cerute de legea electorală, pentru președintele și viitorii membri ai Consiliului Județean Cluj.
Prezent în ședința de Consiliu Local de după anunțul oficial al anulării celei de-a doua licitații pentru centura ocolitoare a municipiului, deputatul Viorel Băltărețu a acuzat administrația locală de secretomanie și lipsă de reacție.