Anul 2023 aduce investiții pentru creșterea confortului pasagerilor pe Aeroportul Cluj. Scaunele vor fi înlocuite cu unele mai confortabile, prevăzute cu încărcătoare pentru dispozitivele mobile, iar pasagerii vor putea accesa gratuit rețeaua de internet wireless.
Aeroporturile îndeplinesc toate condițiile pentru aderarea la Schengen, iar păstrarea României în afara spațiului este o decizie incorectă, susține David Ciceo, directorul Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj.
POZA ZILEI. Chiar dacă mai sunt câteva zile până la Crăciun, Moș Crăciun a sosit mai repede în Cluj-Napoca. Zeci de copii l-au așteptat pe Aeroportul din Cluj-Napoca.
Transportul aerian de pasageri a crescut, în primele nouă luni ale acestui an, cu 96,9%, comparativ cu perioada similară din 2021. Care e situația traficului pe Aeroportul Internațional Cluj?
Numărul de documente false depistate pe aeroporturi, la controlul de frontieră, este în creştere în România. Mai multe cazuri, depistate la Cluj, București sau Bacău.
Un zbor deasupra Clujului este un spectacol în sine. Pentru cei care zboară pentru prima dată cu avionul este un sentiment unic. Văzut de la înălțime, orașul nu pare la fel de aglomerat.
Tot timpul cu zâmbetul pe buze, îmbrăcați eleganți ca scoși din revistă, gata să-ți sară oricând în ajutor. Vorbim de însoțitorii de zbor care îți fac viața mai ușoară când călătorești la mii de metri altitudine. Cum arată o zi din viața unui însoțitor de zbor și ce eforturi fac piloții și stewardesele pentru a preveni orice incident la bordul unei aeronave?