Nouă români și-au pierdut viața într-un accident care a avut loc marți seară în Ungaria și în care a fost implicat un microbuz înmatriculat în România. Accidentul a avut loc la aproximativ 60 de kilometri de Budapesta, pe DN4.
Sâmbătă, 12 mai, părinții însoțiți de copiii lor și toți cei care vor să afle cum pot salva vieti în caz de accident sunt așteptați în parcarea Vivo! Cluj-Napoca.
Două persoane au fost rănite, marţi dimineaţă, pe DN 15 (E60), la ieşire din oraşul Luduş către judeţul Cluj, în urma tamponării a două autoturisme, pe fondul unei depăşiri neregulamentare, a anunţat Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Un tânăr de 19 ani a reuşit perfomanţa să lovească nu mai puţin de şase maşini care erau parcate pe strada Dorobanţilor. Accidentul a avut loc în noaptea de luni spre marţi, iar cauza a fost viteza excesivă.
Tânărul de 22 de ani din Gilău, care în luna decembrie 2017 a fost încătuşat de poliţişti după ce a provocat un accident de circulaţie în Floreşti fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a comis-o din nou. Deşi se afla în arest la domiciliu, el a fost depistat în trafic aproape de comă alcoolică. Tânărul mai are la activ încă un accident rutier comis în vara anului trecut tot în Floreşti.
Miercuri seara, când majoritatea clujenilor erau în centrul orașului și sărbătoreau Unirea, un bărbat din județul Călărași conducea beat și fără permis, reușind să producă și un accident.
Cel puţin trei autoturisme au fost avariate în noaptea de duminică spre luni din cauza vitezei pe un carosabil acoperit cu zăpadă. Accidentul a avut loc pe strada Aurel Vlaicu la ieşire de sub pod.
Cel puţin patru persoane au fost rănite duminică după amiaza după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat într-o răpă adâncă de doi metri, potrivit pompierilor. La faţa locului au intervenit două autospeciale de descarcerare, dar şi un elicopter. Accidentul a avut loc la intrarea în Cristorel dinspre Aşchileu. Victimele mergeau la o înmormântare.