Poliţiştii din Bihor au finalizat cercetările şi au propus trimiterea în judecată a cinci persoane bănuite că ar fi provocat un prejudiciu de peste 65.000 euro, prin înşelăciuni cu autoturisme second hand.
Un girocopter s-a prăbușit, sâmbătă dimineața, la ieșirea din Odorheiu Secuiesc spre Lupeni, pilotul, de 39 de ani, pierzându-și viața, a declarat șeful Centrului Operațional al ISU Harghita, col. Ovidiu Dudu.
O amplă manifestare culturală dedicată zadiei sau catrinţei din costumul popular, cu scopul de a reface popularitatea acestui obiectiv vestimentar şi chiar de a-l introduce în ţinutele feminine moderne, va avea loc în data de 29 septembrie, la Bistriţa – Năsăud.
În urmă cu două săptămâni, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) anunța că lucrările defectuoase au provocat crăpături în asfalt pe A1.
Impresionată de apelul preotului greco-catolic din Bădăcin, Cristian Borz, un om minunat care își dedică munca și existența misiunii nobile de a restaura casa memorială “Iuliu Maniu”, Asociația M10 Cluj a hotărât, în acest weekend, să dea o mână de ajutor achiziționând și donând materiale de construcții, (saci cu ciment) pentru reconstrucţia casei unuia dintre cei mai prestigioşi oameni politici din istoria ţării.
Istoria Văii Râului sau Valea Vaserului din Munții Maramureșului, cum e cunoscută în țară și străinătate pentru peisajul sălbatic și trenul Mocănița, a fost pusă în paginile unei cărți document care relevă importanța comunității românești, dar și a coloniștilor țipțeri de-a lungul secolelor în acest loc în care turismul a devenit azi o componentă economică importantă.
Un bărbat din Alba a provocat un grav accident rutier pe DN7 în zona localității Ilteu. În timp ce conducea un TIR, bărbatul nu a adaptat viteza la condițiile de mers, a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un autoturism în care se afla o familie cu doi copii. În urma impactului frontal, șoferul, un bărbat de 41 de ani și fiul său de 8 ani au decedat.