Fauna Parcului Natural Apuseni este una diversificată și bine reprezentată de mai multe specii animale. Cea mai mică specie de pasăre răpitoare a fost surprinsă în timpul unei acțiuni de monitorizare.
Zeci de persoane care au participat la Balul Însuraților din Reghin, județul Mureș, au ajuns la spital, sâmbătă seara, cu suspiciuni de toxiinfecție alimentară. În sprijinul echipajelor de intervenție au fost solicitate resurse medicale suplimentare de la ISU Cluj.
O expoziție de măști africane și asiatice va putea fi văzută, în premieră națională, în Biserica Fortificată din Cincu, începând cu data de 8 februarie, au anunțat organizatorii.
Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, a fost plasat de procurorii anticorupție sub control judiciar pe cauțiune în valoare de 600.000 de lei în dosarul în care este acuzat de corupție.