Ştiri din Transilvania

Angajat al Primăriei Reghin, prins în flagrant când primea mită. A fost reținut de polițiști

Un angajat al Primăriei Reghin a fost prins în flagrant, vineri, când primea mită de la o persoană pentru a atesta, în mod fals, că aceasta ar fi prestat muncă în folosul comunităţii.

Un angajat al Primăriei Reghin a fost prins în flagrant, vineri, când primea mită de la o persoană pentru a atesta, în mod fals, că aceasta ar fi prestat muncă în folosul comunităţii/ FOTO: deposiphotos.com

 

 


Serviciul Judeţean Anticorupţie Mureş a anunţat, vineri, prinderea în flagrant a unui angajat al Primăriei Municipiului Reghin, care a primit cu titlu de mită de la un martor denunţător suma de 400 de lei şi 200 de euro.

 


„La data de 11.11.2022, lucrători de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Mureş, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, au prins în flagrant un angajat al Primăriei Municipiului Reghin, care a primit cu titlu de mită de la martorul denunţător suma de 400 de lei şi 200 de euro. 

Suma de bani a fost solicitată în schimbul întocmirii documentelor care atestau în mod fals faptul că acesta din urmă ar fi prestat muncă neremunerată în folosul comunităţii, în perioada octombrie - noiembrie 2022, la care era obligat de instanţă, ca urmare a condamnării definitive într-un dosar penal”, a arătat Direcţia Generală Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Mureş, într-un comunicat de presă.


Faţă de inculpat a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, acesta urmând a fi prezentat judecătorului pentru drepturi şi libertăţi cu propunere de arestare preventivă.

Foto: depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

Director în Compania de Drumuri, reținut de DNA pentru luare de mită

Primăria Cluj a primit certificatul sistemului Anti-Mită. Boc: „Transparența și integritatea sunt valori fundamentale pe care le urmăm”

Ultimele Stiri
abonare newsletter