CFR Cluj este la doar câteva etape distanță de al doilea titlu consecutiv în Liga 1. Duelul de luni seară cu Viitorul Constanța este ocazia perfectă pentru „feroviari” să se revanșeze după eliminarea din Cupa României.
Înfrângerea dramatică cu Ripensia Timișoara, 2-3, a tulburat din nou apele în curtea Universității Cluj. Bogdan Lobonț a intrat în vizorul unui antrenor legendar al fotbalului românesc.
Relaxat și optimist. Așa a apărut Bogdan Lobonț, tehnicianul Universității Cluj, la conferința de presă după înfrângerea dramatică cu Ripensia Timișoara, 2-3.
Simona Halep, una dintre cele mai îndrăgite sportive în Cluj-Napoca, conduce clar într-o statistica întocmită de WTA cu privire la puncte adunate pe zgură în ultimii ani.
“U” Cluj va evolua împotriva celor de la PAOK Salonic într-un meci programat pe 12 iulie pe Cluj Arena. Duelul dintre cele două echipe va marca sărbătorirea celor 100 de ani de la înfințarea clubului fanion din Cluj-Napoca.
Nevoită să marcheze cel puțin trei goluri – numărul total al reușitelor bifate de clujeni în cele cinci partide de la revenirea lui Dan Petrescu în Gruia – CFR Cluj nu a izbutit să întoarcă rezultatul din tur, 1-3, reușind doar o remiză spectaculoasă în revanșa cu Astra Giurgiu, 2-2.
U-Banca Transilvania Cluj a câştigat primul meci din play-off-ul Ligii Naţionale de Baschet împotriva celor de la CSA Steaua, scor 72-64 (19-18, 16-23, 23-14, 14-9).