Generația de Aur și foști jucători ai Universității Cluj din perioada 1990-1995 au oferit un show veritabil, sâmbătă, pe Cluj Arena. Partida, disputată în scop umanitar, s-a încheiat cu victoria categorică a tricolorilor, scor 10-1. Banii strânşi din vânzarea biletelor vor ajunge la copiii defavorizaţi din două centre sociale din judeţele Cluj şi Alba.
Jucătoarea de tenis Simona Halep, cap de serie numărul 4 şi locul 4 WTA, s-a calificat, sâmbătă, în optimi la Roland Garros, al doilea Grand Slam al anului, aceasta fiind cea mai bună performanţă a româncei la turneul de la Paris.
Comitetul Executiv al FRF a aprobat sistemul cu 14 echipe, cu play-off și play-out în Liga I, propus de către Adunarea Generală a Ligii Profesioniste de Fotbal.
Cupa Liceelor la fotbal a intrat în linie dreaptă. Joi, pe terenurile Bazei Sportive Unirea, au avut loc semifinalele celei mai spectaculoase competiții interșcolare.
Alin Petrache este noul preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR). Șeful FR de Rugby a fost ales cu 143 de voturi la Adunarea Generală de joi, în locul lui Octavian Morariu, care a demisionat la 15 aprilie.
„U” Jolidon a câștigat cu 24-23 (13-7) în fața Romanului și s-a calificat în Cupa Cupelor. Formația clujeană încheie sezonul pe locul patru în clasament, indiferent de rezultatul din ultima etapă dintre HCM Roman și HC Zalău.