Fostul tehnician Angelo Niculescu, selecţionerul României la Cupa Mondială din 1970, a încetat din viaţă, sâmbătă, la Bucureşti, la vârsta de 93 de ani. Trupul lui Angelo Niculescu va fi depus duminică la capela Ghencea, din Militari.
Gruparea CFR Cluj a anunţat, vineri, pe site-ul oficial, transferul a şase jucători: Traian Marc, Lucian Goian, Cristian Lopez Santamaria, Ramos Goncalves Vitor Bruno, Faria Coelho Daniel Filipe şi Filipe Guterres Nascimento.
Jucătoarea Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 1, a fost învinsă, vineri, cu scorul de 2-6, 6-0, 7-6 (4), de sportiva franceză Kristina Mladenovic, locul 43 WTA, în sferturile de finală ale turneului de categorie Premier de la Brimingham.
Reprezentativa României a surclasat selecționata Namibiei cu scorul de 43-3 (17-3), miercuri seara, pe Stadionul Național Arcul de Triumf din București, în a doua etapă a competiției World Rugby Nations Cup 2015.
Patru handbaliste ale formației „U” Alexandrion, împreună cu antrenoarea Carmen Amariei, au fost convocate la echipa națională în perioada 23 iunie - 15 iulie, în vederea efectuării unui cantonament și participarea la Universiadă.
Românca Alexandra Dulgheru, componentă a echipei de Fed Cup a României, a fost nominalizată de Federația Internațională de Tenis (ITF) pentru Fed Cup Heart Award (Premiul Inimii), după evoluția sa din meciul cu Canada, în barajul pentru Grupa Mondială a competiției.