România a învins duminică după-amiază Polonia, 31-22, și a cucerit medaliile de bronz la Campionatul Mondial de handbal feminin din Danemarca. După finala mare, Norvegia - Olanda 31-23, tricolorele și-au aflat adversarele de la turneul preolimpic pe care-l vom organiza, foarte probabil, la Cluj.
Naționala feminină de handbal a României a cucerit medaliile de bronz la Campionatul Mondial din Danemarca, duminică, la Herning, după ce a învins Polonia cu scorul de 31-22 (15-8), în finala mică a competiției.
Carmen Amariei și Luminița Huțupan, foste componente a naționalei de handbal feminin a României, în acest moment antrenoare ale echipei de handbal feminin Universitatea Cluj, au afirmat, după meciul împotriva Danemarcei, că ce a fost mai greu a trecut pentru jucătoarele noastre la Campionatul Mondial dar că meciul împotriva Norvegiei va fi adevărata finală a competiției.
Campionatele Europene de gimnastică din 2017, a căror găzduire a fost atribuită României în luna ianuarie de către forul continental de profil, vor avea loc la Cluj-Napoca, între 19-24 aprilie, FRG şi UEG făcând, joi, anunţul oficial.
România a revenit în elita baschetului european după 30 de ani. Naţionala antrenată de Marcel Ţenter este calificată direct la Eurobasket 2017 din postura de gazdă şi va juca cel puţin trei meciuri la turneul final, în faza grupelor, la Cluj-Napoca.
Formația CFR Cluj s-a calificat în semifinalele Cupei României la fotbal, miercuri seara, după ce a învins, în deplasare, echipa CSMS Iași, cu scorul de 2-1 (0-0), în sferturile de finală ale competiției.
Campionatul Mondial de handbal feminin din Danemarca propune două semifinale nescontate, România - Norvegia și Olanda - Polonia, după rezultatele înregistrate, miercuri seara, în sferturile de finală.