Sport

Continuă problemele la CFR Cluj. Formația din Gruia, somată să plătească o datorie către UTA pentru transferul lui Roger

CFR Cluj este obligată să achite de 50.000 de euro către UTA, o datorie veche de la transferul lui Roger.

CFR Cluj l-a adus pe Roger în iarnă CFR Cluj l-a adus pe Roger în iarnă

 

CFR Cluj a achitat în iarnă suma de 150.000 de euro pentru a-l aduce pe Roger de la UTA. Campioana României ar mai fi trebuit să vireze 50.000 de euro în contul formației arădene, dar acest lucru nu s-a întâmplat.


Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News

Oficialii celor de la UTA s-au adresat Camerei Naționale de Soluționare și au avut câștig în primă instanță. Astfel, CFR Cluj este obligată să transfere suma de bani în contul celor de la UTA.

 „Acțiune în constatare. Respinge excepțiile inadmisibilității și prematurității ca neîntemeiate. Admite în parte cererea reclamantului. Obligă clubul pârât la plata sumei cu titlul de indemnizație de transfer, precum și a cheltuielilor de judecată. Cu recurs în termen de 5 zile. Pronunțată azi, 20.04.2022, în ședință nepublică, la sediul LPF”, este decizia Comisiei.


CFR Cluj l-a adus pe Roger în iarnă, dar brazilianul l-a dezamăgit pe Dan Petrescu. Sud-americanul a jucat în doar două meciuri pentru echipa din Gruia și ulterior nu a mai fost cooptat în lot.

CITEȘTE ȘI:

Nici bine nu a venit și a intrat „în gura” lui Petrescu. Roger, criticat în meciul cu Sepsi

CFR Cluj l-a luat pe Roger de la UTA. Câți bani a cerut FC Botoșani pentru transferul lui Braun

abonare newsletter