Sport

CFR Cluj, învinsă de FCSB cu 0-1. FCSB nu a mai câștigat în fața CFR Cluj din 2014

FCSB a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, în deplasare, într-un meci din etapa a cincea a fazei play-off a Ligii I de fotbal şi a relansat lupta pentru titlu.

FCSB a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 1-0. Foto: Facebook/ CFR Cluj. FCSB a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 1-0. Foto: Facebook/ CFR Cluj.

 

 


Unicul gol al partidei a fost înscris de Octavian Popescu (74), cu un şut de la circa 25 de metri, deviat de fundaşul Daniel Graovac. CFR mai are acum doar două puncte avans faţă de FCSB în clasament.

 


Victoria roş-albaştrilor a fost facilitată şi de faptul echipa campioană a jucat mai bine de o repriză în zece oameni, fundaşul croat Mateo Susic fiind eliminat în min. 43 pentru un fault dur la Darius Olaru, care nu a mai putut continua jocul.

 


Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News


FCSB a avut mai multe ocazii de gol, printre care şi o bară, în min. 49, prin Iulian Cristea, iar apoi Malcom Edjouma a reluat în braţele portarului Cristian Bălgrădean. CFR a tras primul său şut pe poartă în min. 90+3, când putea egala prin Daniel Birligea.

CFR era singura echipă neînvinsă pe teren propriu în acest campionat. Cele două echipe s-au mai întâlnit de 65 de ori în principala competiţie internă, potrivit LPF, de 18 ori s-au impus clujenii, de 23 de ori au câştigat roş-albaştrii, iar alte 24 de meciuri s-au terminat la egalitate.


FCSB a mai câștigat în fața CFR în 2014

Ultima victorie reuşită în deplasare de FCSB cu CFR s-a petrecut pe 10 august 2014 (1-0). De atunci, la Cluj-Napoca au urmat şase victorii ale CFR-ului şi tot şase egaluri. CFR Cluj este la al doilea eşec consecutiv acest campionat, o premieră pentru ea. CFR a obţinut doar două victorii în cele cinci etape din play-off. FCSB are patru victorii şi un eşec în play-off.

În sezonul regulat, în meciurile directe, CFR s-a impus cu 4-1 acasă, iar la Bucureşti scorul a fost egal, 3-3.

CITEȘTE ȘI:

CFR Cluj – FCSB, sold out! Meciul sezonului în Liga 1 se joacă cu tribunele pline

Ultimele Stiri
abonare newsletter