Sport

Albert Hofman, golgheterul surpriză de la „U” Cluj: „Îl am ca model pe Cristiano Ronaldo”

Albert Hofman este golgheterul Unviersității Cluj în acest sezon din Liga a 2-a cu șase goluri marcate.

Albert Hofman, golgheterul surpriză de la „U” Cluj

 

Albert Hofman, 18 ani, a adus victoria cu CSA Steaua, fiind autorul singurului gol înscris în meciul de la București. Tânărul jucător de la Universitatea Cluj a sosit în Ardeal de la Suceava și își dorește un transfer pe viitor în străinătate.


„De-a lungul timpului am mai fost împrumutat pe la Juniorul Suceava, am început să dau goluri, să câștig trofee individuale de golgeter și așa mi-am dat seama că pot ajunge fotbalist. La 15 ani, antrenorul Daniel Sima, de la U Cluj, m-a chemat la o probă. Nu știu de unde mă știa, dar important e că am rămas aici. A fost greu să plec de acasă, dar m-a ajutat că ai mei veneau destul de des să mă vadă, să mă ajute să mă acomodez”, a povestit Hofman într-un interviu acordat pentru Gazeta Sporturilor.

Albert Hofman a impresionat pe toată lumea cu evoluțiile excelente de la echipa de juniori a Universității Cluj. După un sezon în care a marcat la foc automat, Hofman a fost luat la echipa de seniori de Lincar. Noul antrenor al clujenilor nu a ezitat să îl trimită pe teren în multe momente dificile,  iar Hofman i-a răsplătit încrederea.


Tânărul jucător de la „U” îl are ca idol pe Cristiano Ronaldo și speră la un transfer în străinătate în viitor.

„Nu-mi place doar ca fotbalist, ci și ca om. E atât de mare, dar muncește enorm, vrea să fie tot mai bun. Asta îmi doresc și eu să fac. Câteodată, când stau dimineața în pat și mi-e greu să mă trezesc, mă gândesc la el. Și îmi spun, hai, gata, scularea, că la ora asta unii sunt deja la treabă! Și asta mă motivează zi de zi, ambiția să fiu mai bun”, a spus Hofman.


El a mai adăugat că după terminarea liceului ar vrea să meargă la facultate, să devină antrenor de fitness, dar și să se transfere la o echipă puternică în Anglia sau Germania.

CITEȘTE ȘI:

Steaua – „U” Cluj 0-1. Golul lui Hofman a decis învingătoarea

Hofman a jucat o repriză la U-19! Jucătorul lui „U” a fost la un pas de gol

Ultimele Stiri
abonare newsletter