Sport

Women Rally revine la Cluj-Napoca! Număr record de participante

Women Rally revine în acest weekend la Cluj-Napoca pentru etapa a 3-a după întrecerile care au avut loc la Alba Iulia și Timișoara.

Women Rally va avea la start peste 100 de participante și 70 de mașini devenind din acest an Campionat Național sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv. Coform organizatorilor, participantele sunt în proporție de 40% din Cluj-Napoca, în timp ce restul vin din județe precum Botoșani, Constanța, Timișoara sau Buzău.

Etapa de la Cluj-Napoca va debuta vineri seara, de la ora 19:00, cu briefingul alături de concurente la sala de conferințe de la Cluj Arena. Startul festiv al întrecerii va avea loc sâmbătă, 14 septembrie, de la ora 10:30 în fața stadionului Cluj Arena.


Prima manșă de concurs va începe sâmbătă, de la ora 11:30, la VIVO Cluj-Napoca, locul în care se vor desfășura cele două manșe de concurs. Cele mai rapide fete vor fi premiate sâmbătă, de la ora 19:00, la dineul oficial găzduit de RMB Inter Auto Mercedes-Benz. Ziua de duminică va programa o vizită specială care va fi organizată la Salina Turda și Crama La Salina.

Circuit special la VIVO


În prima manșă fiecare concurentă va avea posibilitatea să efectueze o tură de recunoaștere după care vor sosi la start și vor face două ture legate contracronometru. Circuitul nu va avea jaloane, doar viraje și un cronometru care le va departaja. Fetele vor fi împărțite în trei clase în funcție de capacitatea motorului.

Women Rally va strânge bani pentru o cauză caritabilă


Partenerii întrecerii vor pune la dispoziție diferite produse care vor fi scoase la licitație, iar suma strânsă va fi redirecționată către asociația Little People pentru copiii care s-au vindecat de cancer și sunt reintegrați în societate.

Curse de Karting pentru copii


Laura Savu, fondatoarea și organizatoarea Women Rally, a venit cu ideea organizării unei curse de karting pentru copii din Cluj-Napoca. Au fost înscriși 68 de copii pentru Kids Karting Experience, startul fiind vineri de la ora 11:00 în parcarea VIVO. Fiecare copil va fi instruit 15 minute teoretic, dar și alte 15 minute practice. La final, toți cei înscriși vor efectua două ture de circuit de câte șapte minute și jumătate. Fiecare copil va avea parte de asistență de la o echipă de specialiști venită de la București.

Daniel Ungur, președintele Federației Române de Automobilism Sportiv, va fi prezent și el la Women Rally Cluj-Napoca. Fostul mare pilot a lăudat inițiativa organizatorilor și speră ca în următorii ani Federația Română de Automobilism Sportiv să poată susține astfel de evenimente în viitor:


 „Salutăm astfel de evenimente și am venit cu plăcere aici în orașul meu natal. Federația Română nu poate finanța momentan acest eveniment, dar când mi-a fost propus acest eveniment am răspuns pozitiv. Sperăm ca domnișoarele să facă pasul încet și spre profesioniști. Evenimentul arată foarte bine organizat și am observat că din punct de vedere al securității lucrurile arată foarte bine. Apreciez foarte mult programul legat de karting, deoarece în Transilvania nu mai există pistă de karting. A fost o bucățică de kartodrom în Cluj, dar s-a distrus și nu mai este. Autoritățile locale ar trebui să se gândească și în această direcție în viitor. Eu zic că de aici vor face pasul mai departe măcar 10% dintre concurente către profesioniști. “, a declarat Daniel Ungur.

Ultimele Stiri
abonare newsletter