Sport

Voleibaliștii clujeni au pierdut în fața Stelei într-un meci intens disputat

Meciul dintre Universitatea Cluj și Steaua București a fost ultimul al etapei a VI-a din Divizia A1 Masculin, disputat ieri, 18 noiembrie. Partida a avut loc în Sala Sporturilor „Horia Demian”, iar Steaua a câștigat cu 3-2 (25-19, 20-25, 25-15, 20-25, 18-16), după un joc foarte disputat.

În primul set, steliștii au început jocul mai pragmatic, 4-1, dar apoi gazdele și-au revenit în atac, dar nu suficient încât să ia setul. Astfel, că echipa oaspete a luat primul set, 25-19. În schimb, setul doi a fost mult mai disputat, echipele având momente de echilibru în joc, însă pe final ”U” a fost mai lucidă și a câștigat setul cu 25-20.

Steaua a luat și setul trei, profitând de greșelile personale ale voleibaliștilor clujeni, 25-15, aceștia din urmă adjudecându-și setul patru cu 25-20. În setul cinci, ambele echipe au fost mult mai motivate în joc și au mers cap la cap. „Roș-albaștrii” au câștigat setul cinci cu 18-16 după o neatenție a clujenilor și, implicit, partida cu 3-2.


Managerul echipei Universitatea Cluj, Bogdan Ungureanu, a declarat că greșelile individuale făcute de clujeni au fost cele care au decis victoria echipei oaspete.
„Nu suntem pe deplin multumiți de rezultat, însă am observat o schimbare pozitivă în atitudine și joc. Deși meciul trebuia înclinat în favoarea noastră, greșelile individuale au făcut să obținem doar un punct. Însă dacă atitudinea pozitivă rămâne și în meciurile următoare sunt sigur că vom recupera, măcar, o parte din punctele pierdute”, a declarat Bogdan Ungureanu.

Voleibaliștii universitari au luat un punct din această partidă și rămân pe locul opt, iar Steaua două puncte și a urcat un loc în clasament, locul 5.


De cealaltă parte, echipa de volei feminin Universitatea Cluj a pierdut în deplasare la CSM Târgoviște, 0-3 ( 18-25, 18-25, 12-25), în etapa a V-a din Divizia A1 Feminin și a coborât pe locul șase, în timp ce târgoviștencele au urcat pe locul doi.

Clasamentul LNVM Divizia A1:
1. ACS Volei Zalău 16
2. SCMU Craiova 16
3. CS Dinamo București 10
4. CSM București 10
5. CSA Steaua București 10
6. CSM Arcada Galați 9
7. CS Unirea Dej 7
8. CS Universitatea Cluj 5
9. CS Știința Baia Mare 4
10. CSM Câmpia Turzii 3
11. VCM Piatra Neamț 0


Clasament LNVF Divizia A1:
1. CSM Volei Alba-Blaj 9
2. CS Știința Bacău 9
3. CSM București 8
4. CSM Târgoviște 7
5. CS Universitatea Cluj 6
6. UVT ACS Timișoara 3
7. CSM Lugoj 3
8. CS Dinamo București 0
9. CSU Belor Galați 0

Ultimele Stiri
abonare newsletter