monitorulcj.ro Menu

Sport

CTP a făcut-o praf pe Halep: "Eu ştiu că profesioniştii se deosebesc de ştrandişti"

Cristian Tudor Popescu, unul dintre marii susţinători ai Simonei Halep, a criticat-o dur pe sportivă pentru atitudinea arătată în finala de la Roma, cu Svitolina.

"Nu mi-a plăcut ce a făcut Simona în finala de la Roma. Nu pentru că a pierdut, ci pentru că nu a jucat. De la primul schimb, atitudinea ei a fost de lehamite deranjată: 'Ce naiba trebuie să mai joc şi meciul ăsta?! Doar am bătut-o pe Şarapova şi am rămas numărul 1 mondial'. Eu ştiu o regulă a sportului numit tenis care deosebeşte profesioniştii de ştrandişti: dacă ai probleme, poţi să nu te prezinţi la meci, dar dacă ai intrat pe teren, atunci joci. Nu mai ai dreptul să invoci nimic ca scuză, nici oboseala, nici vreo accidentare, nici lipsa de chef. Nu i-am văzut niciodată pe Federer sau Nadal, teferi sau accidentaţi, pierzând sau câştigând, în turul 1 sau în finală, să se plimbe pe teren în dorul lelii. Or, Lela Simona asta a făcut până la scorul de 9-1 pentru Svitolina. Se ducea fără convingere către minge sau nu mai alerga deloc, lovea neglijent, aşezată rău, trimitea neforţat în burta fileului sau un metru afară. În schimb, a fost mai vioaie când l-a repezit pe Darren Cahill. Aştepta să se termine şi corvoada asta sub rangul ei... Apoi, poate de jenă, s-a hotărât să joace totuşi ceva, s-a pus în mişcare, a lovit mai aspru, mai spre linii, a returnat mai atent. Scorul socotit din acel moment a fost 3-3, adică însumat, 6-4 pentru Svitolina", a scris Cristian Tudor Popescu în "Republica".


Etichete: simona halep tenis