Sport

Cluj-Napoca este gazda Campionatul Mondial de Futnet

Campionatul Mondial de Futnet, cel mai important eveniment de tenis cu piciorul organizat în acest an în România, va avea loc în perioada 9-10 octombrie în Sala Sporturilor „Horia Demian” din Cluj-Napoca.

Target-ul evenimentului este unul cu un spectru foarte larg, adresabilitatea fiind către toate persoanele iubitoare de sport în general și de tenis cu piciorul în particular, indiferent de vârstă, educație sau mediu social.

Tabloul masculin este dedicat juniorilor U21, în vreme ce pe tabloul feminin se vor întrece senioarele. La fiecare categorie de concurs vor fi câte zece echipe, numărul total al participanților, veniți din întreaga lume, ajungând la 150.


„În spiritul „Cluj Capitala Europeana a Tineretului” în zilele de 9 și 10 octombrie 2015 avem deosebita onoare de a organiza Campionatul Mondial de Futnet adresat juniorilor U21 și senioarelor, prilej cu care vă invităm să ne fiți alături. Veți avea parte de un spectacol la fileu, și nu numai, oferit de sportivii din întreaga lume. Va așteptăm la Cluj-Napoca să susținem împreună echipa României. Hai România!”, a spus președintele Asociației de Futnet, Daniel Săsărman.

Sportivii care vor participa la această competiție sunt din: Anglia, Canada, Cehia, Elveția, Polonia, România, Slovacia, Turcia, Ucraina, Ungaria. 12 arbitri internaționali și din România vor asigura buna desfășurare a partidelor.


România a mai organizat în trecut alte trei Campionate Mondiale de Futnet, de seniori, juniori și fete.

Programul competițiilor
Vineri, 9 octombrie
08:00 - 13:00 fete proba de simplu - grupe, sferturi, semifinale
08:00 - 13:00 băieți proba de simplu - grupe, sferturi, semifinale
13:45 - 14:00 Festivitatea de deschidere
13:00 - 18:00 fete proba de dublu - grupe, sferturi, semifinale
13:00 - 18:00 băieți proba de dublu - grupe, sferturi, semifinale


Sâmbătă, 10 octombrie
08:00 - 13:00 fete proba de triplu - grupe, sferturi, semifinale
08:00 - 13:00 băieți proba de triplu - grupe, sferturi, semifinale
13:00 - 18:00 fete proba de simplu, dublu, triplu - Finale locul 1-4
13:00 - 18:00 băieți proba de simplu, dublu, triplu - Finale locul 1-4
18:00 Festivitatea de premiere și de închidere

abonare newsletter