Sport

Liber la transferuri în Gruia

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne a ridicat provizoriu interdicția de a legitima jucători în cazul grupării CFR Cluj, însă a păstrat penalizarea de 24 de puncte decisă de FRF pentru clubul ardelean din cauza datoriilor către mai mulţi jucători.

„Astăzi (n.r. - vineri) clubul nostru a obţinut un răspuns favorabil cu privire la suspendarea provizorie a măsurii de interdicţie a dreptului de a face transferuri şi/sau de a legitima jucători. Privim astfel cu încredere spre o soluţionare favorabilă şi a dosarului de fond în cel mai scurt timp”, se arată într-un comunicat al CFR Cluj, postat, vineri, pe site-ul oficial al grupării.

Pe data de 4 februarie, Comisia de Disciplină a FRF a sancţionat CFR Cluj pentru neexecutarea hotărârilor Camerei Naţionale pentru Soluţionarea Litigiilor (CNSL), pentru neachitarea datoriilor către cinci fotbalişti, cu interzicerea dreptului de a transfera sau legitima jucători în calitate de club cesionar şi scăderea a câte patru puncte pentru fiecare dosar, 24 de puncte în total. Cei cinci jucători sunt Daniel Stana, Laszlo Sepsi, Claudiu Voiculeţ, Ioan Hora şi Vasile Maftei, cu menţiunea că ultimul a avut două dosare deschise la CNSL.


Comisia de Recurs a FRF a respins, la 20 februarie, memoriul grupării CFR Cluj, menţinând sancţiunea cu 24 de puncte de penalizare dictată de Comisia de Disciplină.

La mijlocul lunii martie, TAS a respins cererea clubului CFR Cluj de suspendare a sancţiunii cu depunctarea, dictată de Comisia de Disciplină a FRF, până la judecarea recursului de către instanţa de la Lausanne.


Ca urmare a penalizării, CFR Cluj, care ocupa locul 2 în clasamentul Ligii I la finalul turului, cu 34 de puncte, a ajuns pe ultimul în clasamentul Ligii I. Formaţia ardeleană are acum 12 puncte, după 23 de etape.

abonare newsletter