Sport

România va înfrunta Serbia la barajul de calificare la CM 2015

Naționala feminină de handbal a României va înfrunta formația Serbiei, vicecampioana mondială, în barajul pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2015.

Potrivit tragerii la sorți efectuate, duminică, la Budapesta, partida tur va avea loc pe 6 sau 7 iunie, în Serbia, iar returul se va disputa în România, pe 13 sau 14 iunie.

Preşedintele Federației Române de Handbal a declarat că se aștepta la un baraj cu o echipă națională puternică. „Serbia este o echipă care a făcut multe lucruri bune la ultimul Campionat Mondial, dar care a avut o evoluţie mai scăzută la acest European. Ne aşteaptă un baraj cu o naţională foarte puternică, va fi un duel pe care trebuie să-l tratăm cu toată seriozitatea”, a declarat Alexandru Dedu, potrivit prosport.


La EURO 2014, România a ocupat locul 9, după ce s-a clasat pe cinci în grupa principală, însă Serbia nu a reușit să treacă din prima fază a grupelor (19-22 cu Muntenegru, 16-27 cu Franța și 21-23 cu Slovacia), încheind pe penultimul loc în competiție (15). România a fost cap de serie la tragerea la sorți.

În total 18 echipe europene vor juca baraje pentru CM 2015, care va fi găzduit de Danemarca, în perioada 5-20 decembrie anul viitor. Danemarca este calificată în calitate de gazdă, iar Norvegia sau Spania în calitate de campioană europeană, la turneul de 24 de echipe.


Cele două baraje europene pentru CM 2015 sunt: Franța - Slovenia; Germania - Rusia; Serbia - România; Olanda - Cehia; Ucraina - Polonia; Muntenegru - Islanda; Austria - Ungaria; Spania/Norvegia - Slovacia; Croația - Suedia.

abonare newsletter