Sport

Ultimul meci pentru Grigoraș?

CFR Cluj va juca mâine seară în deplasare cu Petrolul Ploiești, prahovenii fiind neînvinși de aproape un an în Liga 1.

„Feroviarii“ vor încerca să își revină în campionat și să obțină prima victorie în fața unei echipe de top a Ligii 1, Petrolul. CFR Cluj trece prin momente delicate, postul antrenorului Petre Grigoraș fiind în pericol. Tehnicianul din Gruia nu a reușit să „trezească“ jucătorii după startul ratat de campionat, iar rezultatele slabe continuă. La mijlocul săptămânii trecute, „feroviarii“ au fost eliminați din Cupa României de modesta FC Brașov. Acest eșec se adaugă rezultatelor mai mult decât modeste din campionat, unde CFR este abia pe locul 12, cu doar 10 puncte după 8 etape. Se pare că înlocuirea lui Mircea Rednic, antrenorul care a efectuat transferurile și pregătirea de vară, cu Petre Grigoraș, nu a produs efectul dorit de conducere în rândurile fotbaliștilor. Noul tehncian a obținut un singur succes în 5 meciuri, în fața Coronei Brașov, „lanterna roșie“ a campionatului și ar putea fi înlocuit chiar după meciul de astăzi de la Ploiești, în cazul în care oficialii clujeni vor ajunge la un acord cu un antrenor ce le va inspira încredere. „Nu-mi dau seama ce se întîmplă. Nu mă întrebaţi de demisie, eu nu vreau să plec. Şefii sunt cei care decid. Dacă voi mai fi pe bancă la partida cu Petrolul, din etapa viitoare, sper să câştigăm, dar nu pot garanta victoria“, spunea Grigoraș după eliminarea din Cupa României. Un alt semn că tehnicianul ar putea fi demis de la CFR, este faptul că oficialii clubului i-au dat asigurări că nu se va întâmpla acest lucru. Este binecunoscut faptul că șefii din Gruia declară înainte de a înlocui un antrenor că postul acestuia nu este în pericol.
De cealaltă parte, ploieștenii trec printr-o perioadă foarte bună. Nu au mai pierdut un meci în campionat din 23 noiembrie 2012, când au cedat cu 0-2 la Mediaș. Prahovenii au câștigat în acest an și Cupa României, chiar în fața CFR-ului, care s-a văzut învinsă cu 1-0 în finala de pe Arena Națională. Petrolul a avut un parcurs bun și în Europa League, de unde a fost eliminată de galezii de la Swansea City, după ce în tururile preliminare eliminase formațiile Vikingur și Vitesse Arnhem

Arbitrează Tudor

Meciul dintre Petrolul Ploiești și CFR Cluj se va disputa pe stadionul „Ilie Oană“, de la ora 21.30 și va fi transmis în direct de DigiSport 1. Arbitrul întâlnirii va fi Alexandru Tudor, din București. Acesta va fi ajutat la cele două tușe de Ovidiu Artene din Vaslui și Mircea Grigoriu din capitală.

Ultimele Stiri
abonare newsletter