Sport

60 de ani de la Cupa României câștigată de „U” Cluj!

Ziua de 11 iulie 1965 este un punct de referință pentru fanii Universității Cluj. Este data în care clubul de la malul Someșului a pus șapca pe Cupă.

Pe 11 iulie 2025 se împlinesc 60 de ani de la câștigarea Cupei României de Universitatea Cluj | Foto: FC Universitatea Cluj Facebook Pe 11 iulie 2025 se împlinesc 60 de ani de la câștigarea Cupei României de Universitatea Cluj | Foto: FC Universitatea Cluj Facebook

 

În urmă cu 60 de ani, echipa Științei Cluj o învingea pe Dinamo Pitești în ultimul act al Cupei României. Era primul trofeu din istoria formației care avea să dispute de-a lungul istoriei ei șase astfel de momente. Doar într-unul a ieșit învingătoare – pe 11 iulie 1965.


În fața celor 30.000 de suporteri de pe stadionul „Republicii”, Clujul, condus din teren de Câmpeanu, Ivansuc, Adam, înfrunta Argeșul unui tânăr dornic de performanță, Nicolae Dobrin, în vârstă de numai 18 ani.

Ardelenii au început în valuri meciul din Capitală și aveau să deschidă scorul când încă nu trecuseră primul sfert de oră. Câmpeanu (min.12) îl învingea pe portarul Niculescu cu un șut la vinclu de la 30 de metri. Alb-negrii erau cei care urmau să revină mai bine de la cabine, iar după doar 10 minute de la startul părții secunde, Ivansuc transformă o lovitură liberă și deschide drumul Cupei spre Cluj.


Piteștenii aveau să reducă din diferență prin Țurcan, în minutul 65, iar finalul partidei se anunța palpitant pentru ardeleni. Moguț a închis poarta de fiecare dată, Câmpeanu și Marcu au respins atacurile venite din partea celor de la Dinamo iar ultimul fluier al arbitrului Nicolae Mihăilescu îi găsea în avantaj pe ardeleni și consemna un moment istoric: prima Cupă din istoria clubului!

În drumul spre finală, clujenii aveau să treacă de CSM Reșița (2-1), Farul Constanța (2-1), ASA 1962 Târgu Mureș (3-1) și de Progresul București. Ultimul meci, încheiat cu scorul de 2-2, a fost decis după criteriul de departajare de la acea vreme: echipa cu media de vârstă mai ridicată avea să fie eliminată. Cu o medie de 26 de ani, cu un an mai mică față de a adversarilor, fotbaliștii conduși de Andrei Sepsi aveau să ajungă în ultimul act.


Caseta tehnică a meciului

Știința Cluj: Moguț – Marcu, Georgescu, Grăjdeanu, Câmpeanu – Al. Vasile, Neșu – Szabo, Ivansuc, Adam, Suciu.  Antrenor: Andrei Sepsi


Dinamo Pitești: Niculescu – Radu, Stoenescu, Stelian, Badea – Târcovnicu, Dobrin – Ionescu, Țurcan, Nagy, David.  Antrenor: Vintilă Mărdărescu

Arbitru: Nicolae Mihăilescu


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Edi Iordănescu, „talismanul” norocos al CFR-ului în Supercupă! Bilanț negativ pentru clujeni cu alți antrenori pe bancă

Ultimele Stiri
abonare newsletter