Sport
Anul 2026 declarat oficial „Anul Nadia Comăneci”. Activități sportive, educaționale și culturale în onoarea marii campioane.
Președintele Nicușor Dan a semnat, joi, decretul pentru promulgarea Legii privind instituirea anului 2026 ca „Anul Nadia Comăneci”.

Președintele Nicușor Dan a semnat, joi, decretul pentru promulgarea Legii privind instituirea anului 2026 ca „Anul Nadia Comăneci”, a informat Administrația Prezidențială.
Potrivit legii, se desemnează Comitetul Olimpic și Sportiv Român ca instituție coordonatoare a întregii activități derulate pe perioada anului 2026. Acesta va elabora un calendar cu activități sportive și educative care va fi transmis autorităților naționale și misiunilor diplomatice și reprezentanțelor României care funcționează pe teritoriul altor state.
„Cu prilejul marcării Anului «Nadia Comăneci», legendă a sportului național și mondial, autoritățile administrației publice centrale și locale, instituțiile sportive din țară, precum și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale pot organiza acțiuni și evenimente cu caracter sportiv, educativ și artistic”, prevede actul normativ.
CITEȘTE ȘI:
Jocurile Olimpice de la Paris 2024 au început oficial. Nadia Comăneci, la ceremonia de deschidere.
Totodată, Parlamentul, Administrația Prezidențială, Guvernul, autoritățile administrației publice locale, precum și instituțiile publice aflate în subordinea sau în coordonarea acestora pot aloca fonduri din bugetele proprii sau din alte surse atrase potrivit legii, pentru a organiza sau sprijini logistic și/sau financiar manifestările sportive, culturale, artistice, educaționale sau programele de promovare organizate în limita bugetelor aprobate.
„Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, pot produce, difuza sau redifuza conținut editorial care promovează acțiunile și activitățile realizate cu ocazia manifestărilor dedicate Anului «Nadia Comăneci»”, mai stipulează legea.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: Depositphotos.com
CITEȘTE ȘI: