Sport

Cristi Balaj, nervos pe analiza făcută de președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor: „Rușinos! E sfidare sau incompetență”

Cristi Balaj a criticat vehement analiza făcută de președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor în legătură cu un penalty cerut de echipa sa în meciul cu Rapid.

Cristi Balaj nu este de acord cu analiza făcută de Kyros Vassaras /FOTO: Cristian Balaj - Facebook Cristi Balaj nu este de acord cu analiza făcută de Kyros Vassaras /FOTO: Cristian Balaj - Facebook

 

 


Președintele CFR Cluj Cristi Balaj a criticat vehement analiza făcută de președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Kyros Vassaras, în legătură cu un penalty cerut de echipa sa în meciul cu Rapid din etapa a 6-a a play-off-ului Superligii.

 


Balaj a afirmat că explicațiile lui Vassaras sunt „mai mult decât jenante” și a sugerat că acesta este fie incompetent, fie își permite o sfidare. În minutul 25 al meciului, CFR Cluj a cerut penalty pentru un presupus henț al lui Junior Morais, însă arbitrul a decis să nu acorde lovitura de la 11 metri.

„Este rușinos! El (n.r. – Kyros Vassaras) a interpretat că nu este zoom-ul suficient. A dat o explicație mai mult decât jenantă. Ori vorbim despre o sfidare, ori vorbim despre incompetență. (…)


A vorbit de această fază cum a vorbit în acele trei ore. Cum să nu vezi că mingea șterge palma jucătorului? Nu are cum să treacă mingea între corp și mână, nu e ca o minge de tenis de câmp. Îi lovește palma și se duce palma în spate. Mâna e depărtată de corp.

Tot ce e dubios este împotriva CFR-ului! Voi ați stabilit că au fost greșeli! Nu a zis Vassaras că penalty soft nu mai acordăm? A sărit Tamm la Bîrligea, de la 2 metri, cu talpa pe piciorul lui Bîrligea… Kyros a zis că e intrare soft”, a declarat Cristi Balaj pentru digisport.ro.



Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Antrenorul Universității Craiova Sorin Cârțu își motivează jucătorii înainte de meciul cu CFR Cluj: „Trebuie să îi vedem mobilizați ca pentru meciul vieții”

Vești bune pentru CFR Cluj! Claudiu Petrila a fost inclus în topul celor mai buni tineri dribleri din lume

abonare newsletter