Sport

Alex Chipciu, marcat de moartea lui Florin Hidișan. „Îmi era frică să-i scriu!”

Alexandru Chicpiu (33 de ani), integralist în prima victorie a celor de la U Cluj din acest campionat, pe terenul celor de la Mioveni, 0-1, meci în care a jucat fundaș dreapta, a ținut, al final, să vorbească și despre Florin Hidișan.

 

Diagnosticat în urmă cu un an cu o boală gravă, Florin Hidișan a încetat din viață la vârsta de 40 de ani.


Chipciu este unul dintre fotbaliștii care a ținut legătura cu regretatul fotbalist.

„Vreau să transmit condoleanțe familiei lui Florin Hidișan. Îmi pare rău foarte rău pentru el. Am vorbit zilnic toată perioada asta cu el. De câteva zile nu mai îmi scria și mă gândeam că poate se întâmplă ceva cu el, dar îmi era frică să-i scriu. Asta e viața. Noi ne bucurăm sau ne supărăm la un meci, la un fotbal și alții au probleme foarte mari”, a precizat Chipciu, după partida de la Mioveni.


Internaționalul român a mai spus că el știe cel mai bine ce simt cei din familia Hidișan, pentru că și el a trecut printr-o dramă.

„N-am ce să zic mai mult. Am trecut și eu prin asta cu tata. Sunt momente grele. Sper ca familia să treacă peste și să-i păstrăm amintirea asta. A fost un luptător, mereu optimist că va depăși situația. Să ai motivația asta de un an și ceva, de când au apărut problemele si să fii mereu pozitiv, nu ai ce să mai spui”.

CITEȘTE ȘI:

Ștefan Grasu, fostul jucător U-BT Cluj, despre perioada petrecută alături de „studenți”: „A însemnat enorm pentru mine”

Alex Chipciu s-a înțeles cu Universitatea Cluj! Fostul jucător de la CFR Cluj urmează să fie prezentat oficial

Alin Tișe i-a felicitat pe jucătorii de la Universitatea Cluj după ce au revenit în Liga 1: „Un rezultat meritoriu”

Ultimele Stiri
abonare newsletter