Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea care prevede că orice act sexual comis de un major cu un minor care nu a împlinit 16 ani se va considera viol şi se va pedepsi cu închisoarea de la 7 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
O familie din Baciu au avut parte de o experiență terorizantă din cauza unor câini agresivi, nesupravegheați. Au intrat în curte și au omorât zeci de pui.
15% dintre tinerii din România cu vârste între 18 și 24 de ani au gimnaziul ca ultimă formă de învățământ absolvită. Rata de abandon în cazul elevilor de etnie romă este mai mare, arată un studiu Salvați Copiii.
Deși medicii nu i-au dat nicio șansă, spunând că doar „îi bate inima și respiră", o fetiță de 6 ani din Apahida sfidează predicțiile doctorilor. Ca să se poată recupera, însă, trebuie să urmeze terapii foarte costisitoare.
Alexa, David și Luca sunt trei copii grav bolnavi care au nevoie să facă tratamente în străinătate pentru a supraviețui. Ca acest lucru să se întâmple, Asociația Blondie trebuie să strângă 50.000 de lei până miercuri.