Toate pensiile vor fi plătite înainte de sărbători, în perioada 11 - 24 decembrie, a anunţat joi, 4 decembrie, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV).
Să călătorești prin lume sau să dobori recorduri mondiale nu e lucru puțin, și nu mulți sunt aceia care se pot lăuda cu o astfel de performanță. Dar când reușita este realizată de cineva care trăiește cu dizabilități fizice, povestea se transformă în ceva mai mult decât un succes personal.
Mai mulţi locuitori ai comunei Floreşti sunt revoltaţi de faptul că un bărbat își dresează câinii cu „brutalitate”, iar dacă nu-l ascultă îi „omoară cu o pușcă de vânătoare”.
Tenorul Corneliu Fânăţeanu, fost director artistic al Operei Române din Bucureşti, care a fost timp de mai multe decenii unul dintre artiştii de bază ai scenei lirice româneşti, a murit la vârsta de 81 de ani, informează un comunicat publicat pe site-ul instituţiei.
Clujenii care îndrăgesc colindele românești din Ardeal sunt invitați, luni, 8 decembrie 2014, începând cu ora 19:00, în Auditorium Maximum, să asculte un “Concert de colinde şi «corinzi» din Ardeal”, susţinut de studenţi ai UBB alături de grupuri de colindători.
Studenții UBB vor participa, în premieră, la spectacolul ,,Fii fără prejudecăți!", cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități. Aceştia vor dansa alături de persoane cu dizabilități de la diferite asociații și centre din Cluj-Napoca.