Andrew Tate și Tristan Tate au scăpat de restricțiile impuse într-unul dintre dosarele din România, după ce instanța a decis că măsura controlului judiciar nu mai este justificată, după aproape patru ani de anchetă.
Produsele tradiționale pentru masa de Paște s-au scumpit semnificativ în ultimul an, cele mai mari creșteri fiind înregistrate la pudra de cacao și ciocolată.
Primăria comunei Apahida continuă intervențiile de decolmatare a văilor de pe raza localității, în scopul prevenirii inundațiilor și al creșterii siguranței cetățenilor.
Un bărbat de 40 de ani din comuna Gilău a intrat în vizorul polițiștilor după un control în trafic care a scos la iveală nereguli grave privind regimul armelor.
Un cadavru de animal aflat în stare avansată de descompunere a fost descoperit zilele trecute pe malul Lacului Beliș, într-o zonă accesibilă publicului.