Social

Cluj-Napoca, oraşul cu cel mai curat aer din Europa. Cine spune acest lucru şi de ce

Cluj-Napoca se află pe primul loc într-un clasament în ceea ce priveşte calitatea aerului în oraşele europene. Bucureştiul se află pe locul 86, iar Timişoara pe 64.

În Cluj-Napoca se respiră cel mai curat aer din Europa, conform unui clasament al gradului de poluare în cele mai mari 100 de orașe ale Vechiului Continent. Bucureștiul ocupă locul 86, iar Timișoara - 64. Rezultatele arată că, în ansamblu, în Europa se respiră mai bine în nord, decât în sud și est.

Potrivit Agerpres, clasamentul a fost publicat de Asociația Respire în parteneriat cu revista “We demain” și a fost realizat folosind baza de date Airbase a Agenției Europene de Mediu, care strânge înregistrările tuturor stațiilor europene de măsurare a calității aerului.


Surprinzător, Cluj-Napoca este în fruntea palmaresului, scrie Le Monde. Dar, precizează asociația, acest oraș cu 324.000 de locuitori nu are decât doi senzori, care nu măsoară particulele fine, în timp ce Berlinul, care deține o rețea de 48 de stații de măsurare, se situează abia pe locul 65.

Cu toate aceste rezerve, harta arată că două treimi din cele mai mari orașe din Europa depășesc în mod regulat, de mai mult de 35 de ori pe an, limitele regulamentare, spune Sébastien Vray. Imaginați-vă ce s-ar întâmpla dacă toate datele ar fi perfect fiabile — lansează el.


Conform sursei citate, clasamentul a fost determinat prin adăugarea numărului de zile de depășire, în 2011, a unor praguri sanitare de către trei poluanți: PM10 (particule cu diametrul mai mic de 10 microni), dioxidul de azot și ozonul. Numărându-se printre principalii agenți nocivi din aer, acești trei poluanți periculoși pentru sănătate pot provoca tulburări respiratorii, boli cardiovasculare, cancere pulmonare și pot cauza decese timpurii, relatează Le Monde.

Potrivit unui raport publicat în 2013 de către Agenția Europeană de Mediu, nouă din zece orășeni ai Uniunii Europene respiră cel puțin un poluant atmosferic dintre cele mai nocive, la niveluri pe care OMS le consideră periculoase pentru sănătate.


În general, printre orașele cel mai bine clasate se află cele care practică o politică de descurajare a traficului de autoturisme personale, dezvoltând o politică de mobilitate urbană sustenabilă. Orașele pilot ale mișcării 'Slow Cities', născută în 1999 cu scopul de a promova ritmurile lente de circulație, sunt bine poziționate: Edinburg (2), Bristol (12) — în Regatul Unit, Bonn (10) — în Germania, Utrecht (11), Rotterdam (21) — în Olanda, dar și Valencia (20) — în Spania, Malmo (25) și Goteborg (26) — în Suedia.

Etichete: cluj napoca poluare
abonare newsletter