Sănătate

Chirurgul Nadim Al Hajjar a devenit astăzi profesor

Dr. Nadim Al Hajjar de la Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie "Dr. Octavian Fodor" Cluj-Napoca a susținut astăzi prelegerea publică în vederea obținerii titlului de profesor universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Hațieganu" din Cluj-Napoca, în cadrul unui eveniment festiv.


Sănătate

CRIZĂ de medici de urgenţă în spitale. Printre principalele probleme, gărzile epuizante şi intervenţiile din ce în ce mai multe. Care este situaţia la Cluj

Gărzi epuizante, cu medici puţini şi intervenţii din ce în ce mai multe, care cresc timpul de aşteptare. Sute de posturi de medici de urgenţă sunt libere în spitalele din ţară şi, deşi se organizează concurs an de an, nu există candidaţi, pentru că mulţi aleg să plece în străinătate.


Sănătate

Măsuri speciale la două spitale din Cluj, din cauza gripei

Două unități medicale, mai exact Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” au decis instituirea unor măsuri speciale menite să reducă riscul de transmitere a infecțiilor respiratorii în această perioadă în care gripa și răceala sunt în creștere.




abonare newsletter