Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că numărul infecţiilor cu noul tip de coronavirus se menţine într-o creştere uşoară, „progresivă”, însă nu există un aflux de cazuri care să blocheze activitatea în unităţile medicale.
Colegiul Farmaciştilor Cluj acuză depozitele de medicamente pentru faptul că nu distribuie farmaciilor o serie de medicamente indispensabile pacienţilor, deşi producătorii îşi onorează comenzile stabilite de statul român, şi cere Consiliului Concurenţei să se autosesizeze.
Personalul Clinicii Medicale 1 din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj trebuie să traverseze o pasarelă improvizată între geamuri pentru a ajunge în clădirea vecină.
Premierul Ludovic Orban a anunţat, joi, că Guvernul, prin ministerele Dezvoltării şi Sănătăţii, a reuşit semnarea contractului de finanţare pentru construcţia Spitalului Regional Cluj, o investiţie de aproximativ 500 de milioane de euro.
La fel cum mulți alți clujeni și-au adaptat afacerile în așa fel încât să poată să funcționeze în perioada în care oamenii trebuie să stea în casă, antrenorii personali din Cluj au început să facă antrenamente online, fie individuale, fie de grup.