Sănătate

Numărul cazurilor de COVID-19 crește ALARMANT la Cluj! Peste 600 de cazuri noi în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, 633 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost depistate în județul Cluj. Clujul ocupă locul 2 la cele mai multe cazuri înregistrate, fiind întrecut doar de București care a înregistrat 1354 de cazuri.

Numărul cazurilor de COVID-19 crește ALARMANT la Cluj! Peste 600 de cazuri noi în ultimele 24 de ore Numărul cazurilor de COVID-19 crește ALARMANT la Cluj! Peste 600 de cazuri noi în ultimele 24 de ore

 

 


În județul Cluj au fost depistate 633 de cazuri noi de infectare cu coronavirus. Pe primul loc se află Bucureștiul cu 1354 de cazuri, iar pe locurile trei, patru și cinci se află Suceava cu 549 de cazuri, Timiș cu 514 cazuri noi și Brașov cu 354 cazuri.

 


Județul cu cele mai puține cazuri înregistrate în ultimele 24 de ore este Mehedinți cu 21 de cazuri.

Aproape 9.000 de cazuri noi în România

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 8.600 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, cu 261 mai puțin decât în ziua anterioară. 506 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 


În același interval au fost raportate 44 de decese.

Dintre cele 44 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 la categoria de vârstă 50-59 ani, 12 la categoria de vârstă 60-69 ani, 13 la categoria de vârstă 70-79 ani și 16 la categoria de vârstă peste 80 ani.


Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Din totalul de 44 de pacienți decedați, 38 au fost nevaccinați și 6 vaccinați. Cei 6 pacienți vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 40-49 ani și peste 80 ani. Pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități. 


Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.

Peste 400 de persoane internate la ATI

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 3.063, cu 40 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI  sunt internate 417 persoane, cu 2 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 417 pacienți internați la ATI, 33 au certificat care atestă vaccinarea.

Din totalul pacienților internați, 166 sunt minori, 160 fiind internați în secții, cu 5 mai puțin decât în ziua anterioară și 6 la ATI, cu 2 mai puțin decât în ziua anterioară.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 11.247.606 teste RT-PCR și 6.438.153 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 20.636 teste RT-PCR (10.995 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.641 la cerere) și 41.041 teste rapide antigenice. 

 

CITEȘTE ȘI:

Două FOCARE cu tulpina Omicron, depistate în Cluj. Aproape 300 de cazuri, identificate în România

Comunele Chinteni și Jucu intră în scenariul ROȘU. Ce restricții intră în vigoare de mâine?

Creștere rapidă a numărului cazurilor Covid și nu se știe când se va opri. Rafila: „E una dintre cele mai rapide din Europa”

abonare newsletter