Sănătate

Mistreţul cu pestă porcină PLIMBAT între Sălaj și Cluj. Anchetă epizootologică la Protan Dej

Autorităţile din Cluj au început o anchetă după ce un mistreţ cu pestă porcină din Sălaj a fost plimbat în cele două judeţe, în loc să fie ars în Sălaj. Animalele diagnosticate cu pestă porcină trebuie neutralizate în zona din care provin.

sursa foto cotidianul.ro sursa foto cotidianul.ro

Directorul DSVSA Cluj, Ioan Oleleu, a declarat, vineri, că instituţia pe care o conduce a declanşat o anchetă epizootologică la SC Protan Dej, care se ocupă de neutralizarea animalelor decedate, după ce aici a fost adus un mistreţ mort în judeţul Sălaj, diagnosticat cu pestă porcină africană.

Societatea a fost plasată sub restricţii sanitar-veterinare şi s-a impus respectarea unor reguli de profilaxie generală, astfel încât să se evite difuzarea virusului la nivelul judeţului Cluj.


„Am declanşat la începutul acestei săptămâni o anchetă epizootologică după ce am primit informaţia conform căreia un porc mistreţ diagnosticat cu pestă porcină africană a ajuns din judeţul Sălaj la SC Protan Dej, societate care se ocupă cu neutralizarea animalelor decedate. Unitatea a fost plasată sub restricţii sanitar-veterinare şi s-a impus respectarea unor reguli de profilaxie generală, astfel încât să evităm difuzarea virusului la nivelul judeţului Cluj. S-a stabilit în cadrul anchetei că porcul mistreţ a ajuns cu un mijloc de transport autorizat şi în condiţii de biosecuritate. Ancheta este în desfăşurare şi se aplică planul de măsuri stabilit, cadavrul mistreţului fiind sechestrat în cadrul unităţii respective, nefiind, încă, incinerat”, a spus Oleleu.

Potrivit acestuia, la nivelul judeţului Cluj nu este înregistrat niciun caz de pestă porcină africană.


Normele sanitar-veterinare arată că în cazul unui focar de pestă porcină africană animalele diagnosticate trebuie neutralizate în zona din care provin, nu să fie transportate leşurile pentru a nu se răspândi virusul.

Ultimele Stiri
abonare newsletter