Sănătate

Laureatul Premiului Nobel, Harald zur Hausen, a primit titlul de DHC al UMF Cluj

Laureatul Premiului Nobel pentru Medicină, Harald zur Hausen, a primit marţi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Cluj. Este pentru prima dată când instituţia de învăţământ superior oferă un titlu Doctor Honoris Causa unui laureat al Premiului Nobel.

Harald zur Hausen a primit acest important premiu în 2008, pentru descoperirile făcute în domeniul oncologiei, respectiv al cancerului de col uterin, boală care afectează anual jumătate de milion de femei şi produce un sfert de milion de decese.

"Trăim azi un moment unic, deosebit de onorant, ca una din marile personalităţi ale cercetării medicale din lume, laureat al premiului Nobel pentru medicină a acceptat invitaţia universităţii noastre, a ţinut o conferinţă şi a acceptat acordarea titlului de DHC al UMF. Este omul care a schimbat întreaga filosofie în ceea ce priveşte prevenţia şi tratamentul cancerului de col uterin", a declarat rectorul UMF, Alexandru Irimie.


Conferenţiarul UMF şi fostul ministru al Sănătăţii, Patriciu Achimaş, a fost cel care a citit laudatio.

"Este un vizionar, un om care a schimbat o paradigmă, care a identificat agenţi cauzatori ai cancerului şi i-a identificat ca fiind infecţioşi. Descoperirea profesorului este aceea prin care a demonstrat că virusul papilloma este cel care produce cancerul de col uterin. De aceste lucruri era convins încă din anii '70 şi, în ciuda faptului că mulţi au fost reticenţi în deceniile care au urmat, profesorul şi-a păstrat optimismul şi o abordare absolut raţională, fiind consecvent. Şi iată că 30 de ani mai târziu, un vaccin care să prevină această îmbolnăvire este acceptat în peste 100 de ţări şi face parte din programele de imunizare din 40 de ţări", a declarat Achimaş.


La rândul său, Harald zur Hausen a precizat că, în opinia sa, câteva lucruri sunt importante pentru a reuşi să atingi un rezultat bun în ceea ce faci, iar printre acestea se numără alegerea echipei cu care lucrezi, care este foarte importantă, capacitatea de a îndura şi de a trece peste frustrări şi eşecuri, iar a treia este aceea de a trece cu vederea, din când în când, peste ceea ce cred colegii tăi.

"Această distincţie care este cea mai mare distincţie oferită în mediul academic şi sunt mândru de acest lucru. Sunt întrebat frecvent de studenţi care este secretul prin care ajungi celebru ca om de ştiinţă şi întâi de toate le spun că secretul este să trăieşti îndeajuns de mult. Iar în al doilea rând, fireşte, că trebuie să iei lucrurile în serios", a spus profesorul german.


Harald zur Hausen este laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 2008, pentru descoperirea rolului cauzal al virusurilor papilloma în cancerul de col uterin. Din 1983 până în 2003 a fost preşedinte şi membru al Centrului de Cercetare al Cancerului din Germania şi profesor de medicină la Universitatea din Heidelberg. De asemenea, este redactor şef al publicaţiei International Journal of Cancer.

În anul 2008 a primit premiul International Foundation Gairdner pentru contribuţiile sale în cercetarea medicală. Din 2010 a devenit preşedinte al 'The German Cancer Aid', liderul organizaţiiilor de luptă împotriva cancerului din Europa. Domeniul specific de cercetare medicală al profesorului zur Hausen este studiul oncovirusurilor.


În 1976, el a publicat ipoteza că papilomavirus uman joacă un rol important în apariţia cancerului de col uterin. Împreună cu colaboratorii săi, el a identificat HPV16 şi HPV18 în cancerul de col uterin, care a dus la dezvoltarea unui vaccin HPV de succes.

abonare newsletter