Sănătate

O nouă operaţie în premieră la Spitalul TBC din Cluj-Napoca

La Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Leon Daniello Cluj-Napoca a fost introdusă, de astăzi, o nouă metodă de diagnostic, dar şi de tratament, a afecţiunilor şi tumorilor din zona toracelui.

Noua metodă, mediastinoscopia, a fost adusă la Cluj de chirurgul Cristian Paleru de la Institutul Naţional de Pneumologie Marius Nasta din Bucureşti. Medicii clujeni au învăţat astfel metoda de diagnostic şi urmează să o aplice la rândul lor pacienţilor de la Spitalul de Pneumoftiziologie din Cluj. Intervenţia realizată astăzi este o premieră pentru Cluj.

Doctorul Cristian Paleru a declarat că mediastinoscopia poate fi utilizată pentru o gamă largă de diagnostice. “A evoluat de la metoda simplă de diagnostic până la metode de operaţie în cazul aparatelor moderne care permit să taie, să coase, etc. La Cluj s-a făcut primul pas şi va urma ca medicii să facă prima sută de cazuri pentru a căpăta experienţa, după care pot să treacă la etapa a doua”, a precizat specialistul de la Institutul Marius Nasta.


Intervenţia de astăzi a fost realizată la o pacientă tânără, cu sarcoedoză, o boală inflamatorie cu multiple adenopatii care trebuie diagnosticată cu precizie. “Alteori avem de a face cu pacienţi cu cancer şi ei chiar nu au nevoie de operaţii agresive”, a precizat Cristian Paleru.

Recuperare rapidă a pacientului

Mediastinoscopia constă în introducerea unui tubuleţ din metal, de dimensiunea unei carioci, pe sub stern, pe deasupra traheei, ocolind marile vase ale toracelui. “Ajungi cu el în dreptul ganglionilor care mărginesc cele două rădăcini de plămân. În funcţie de ganglionii la care vrei să ajungi, introduci acel tub, prin el vezi fie direct, fie printr-un monitor asistat şi ajungi la ganglionul respectiv, tragi câteva biopsii din ţesuturile ţintă, scoţi aparatul, închizi un centimetru sau jumătate de plagă cât are el şi pacientul poate să umble într-o jumătate de oră şi seara să plece acasă. Această operaţie este foarte importantă pentru confortul psihic al pacientului şi pentru cheltuielile de spitalizare”, a explicat Paleru.


Spitalul din Cluj va cumpăra aparatul necesar

Echipamentul necesar pentru această intervenţie costă între 10.000 şi 40.000 euro, în funcţie de capacitatea video a aparatului. Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Leon Daniello Cluj-Napoca nu dispune deocamdată de acest aparat. Dan Nicolau, şeful Clinicii de Chirurgie Toracică a precizat că a fost solicitată deja finanţarea pentru acest aparat şi urmează ca spitalul să fie dotat în scurt timp cu echipamentul necesar.

Metoda a fost practicată pentru prima dată în 1956

Chirurgul Cristian Paleru a menţionat că metoda mediastinoscopiei este veche din 1956 şi a fost inventată de un anestezist din Suedia. În Cluj, a existat doctorul Hica şi el a făcut prima mediastinoscopie din România, în 1962. Tot doctorul Hica a făcut şi primul film din lume cu mediastinoscopia. Medicul clujean a realizat 120 de operaţii, dar nu a transmis metoda mai departe astfel că alţi medici nu au mai realizat această operaţie după doctoral Hica.


În 1999, Cristian Paleru a făcut primele operaţii din România, după cele făcute de doctorul Hica. În Bucureşti sunt acum 12 de specialişti care fac această operaţie la Institutul Marius Nasta plus alţi medici la Spitalul Militar şi Institutul Oncologic. De asemenea, medicii din Craiova, Iaşi şi urmează Timişoara.

abonare newsletter