Sănătate

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila: „Discutăm despre posibilitatea de a compensa vaccinurile”

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat marţi că prevenţia unor boli este foarte importantă, mai ales în cazul persoanelor vârstnice, cu diverse comorbidităţi, şi că există discuţii cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru compensarea anumitor vaccinuri.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat marţi că prevenţia unor boli este foarte importantă, mai ales în cazul persoanelor vârstnice/ Foto: pixabay.com Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat marţi că prevenţia unor boli este foarte importantă, mai ales în cazul persoanelor vârstnice/ Foto: pixabay.com

 

„Vaccinarea este singura care poate să evite apariţia unei boli, gândiţi-vă mai ales la persoanele vârstnice care au diverse comorbidităţi şi la care, de exemplu, o infecţie pneumococică ar putea să pună probleme foarte serioase în ceea ce priveşte starea de sănătate şi uneori chiar supravieţuirea. Discutăm despre posibilitatea de a compensa vaccinurile, am discutat şi cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate acest aspect, cred că există disponibilitate şi am putea să ne gândim măcar pentru unele dintre vaccinurile care se adresează pacienţilor cu boli cronice sau alte tipuri de vaccinuri, cum ar fi vaccinul de tip HPV, să poată să beneficieze de un sistem de compensare, pentru că scopul este să creştem şi accesibilitatea la vaccin - pe de o parte informare, pe de altă parte accesibilitate”, a spus Rafila, invitat la dezbaterea online „Ştii cât mai are de trăit inima ta?”, organizată de DC News.


 

Rafila a precizat că vârstnicii vor avea şi în acest an acces gratuit la vaccinul gripal.
 


 

Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News
 

 



„Diferenţa este că în acest an vom asigura accesul, începând cu luna septembrie, ca să nu mai ajungem în situaţia să livrăm vaccinuri în ianuarie, când nimeni nu se mai vaccinează, şi în fiecare an statul român a cheltuit foarte mulţi bani pentru vaccinuri care n-au fost utilizate”, a mai spus ministrul Sănătăţii.

În ceea ce priveşte taxarea obiceiurilor nesănătoase, Rafila a apreciat că ar trebui aplicate politici publice pentru a colecta fonduri la casele de sănătate.


„Sunt elemente foarte importante, preventive, care ar trebui sprijinite prin politici publice. Utilizarea tutunului în forma clasică sau prin încălzire trebuie limitată şi eliminată până într-un anumit moment. Sigur că politicile fiscale legate de o taxare suplimentară pentru băuturile care conţin o cantitate mare de zahăr pot să întregească tabloul (...) şi cred că este o abordare raţională”, a arătat Rafila.

El a subliniat faptul că trebuie realizată o schimbare de paradigmă în ceea ce priveşte mentalitatea populaţiei, de la tratament la prevenţia unor boli.


„Trebuie să existe acest circuit, cheltuielile mai mari la care sunt supuşi cei care decontează asigurările de sănătate, respectiv Casa Naţională, Casele Judeţene, Ministerul Sănătăţii trebuie să aibă la dispoziţie resurse pentru finanţarea acestor programe, pe de o parte, şi, pe de altă parte, schimbarea de paradigmă de la tratament la prevenţie durează foarte mult, înseamnă schimbarea mentalităţii populaţiei, unora dintre profesioniştii din sănătate, dar lucrul ăsta trebuie să fie susţinut şi sustenabil în acelaşi timp. Pentru că doar o astfel de evoluţie va îmbunătăţi indicatorii stării de sănătate pentru populaţia din România şi va face şi sistemul de sănătate din România rezilient”, a mai declarat Rafila. 

 

CITEȘTE ȘI:

Ministrul Sănătății, despre un posibil val 6 al pandemiei de COVID-19: „Un eventual val șase se poate discuta doar din toamnă”

Raed Arafat: „Nu înţeleg de ce scutim gravidele de la purtarea centurii de siguranță”

abonare newsletter