Cristian Preda a spus, la Digi24, că el și Elena Băsescu sunt singurii din PMP care s-au opus ca Elena Udrea să candideze la alegerile prezidenţiale. În plus, europarlamentarul PMP a afirmat că președintele Traian Băsescu este „tras în această afacere” de prezidențiabilul PMP.
În urma sesizărilor făcute pe adresa BEJ Cluj, PSD și ACL sunt nevoite să înlăture bannerele dispuse ilegal pe cuprinsul județului. BEJ Cluj a admis atât plângerea formulată împotriva PSD, cât și plângerea PSD împotriva ACL, dispunând înlăturarea tuturor bannerelor PSD și ACL care încalcă prevederile legale.
Premierul Victor Ponta a anunţat, ieri, că Poşta Română a distribuit 2,6 milioane de tichete valorice pe baza cărora persoanele defavorizate vor primi ajutoare alimentare printr-un program european.
Preşedintele executiv al ACL Cluj, liberalul Mihai Seplecan, le cere social democarţilor clujeni să scoată „religia și credința dintre mitele electorale“.
O înregistrare video realizată de un șofer din Ploiești zilele trecute și postată pe platforma video TraficTube arată cum polițiștii rutieri operesc mașini în trafic pentru a face loc coloanei electorale a lui Victor Ponta.
Mai sunt câteva zile până la primul tur al alegerilor pentru preşedinţia României, însă campania pentru acest scrutin parcă nici nu a început. În opinia sociologilor şi analiştilor politici, miza este obţinerea unui scor cât mai bun pentru renegocierea puterilor. Mai mult, unii dintre ei au subliniat, în ultimele zile, că asistăm mai degrabă la o campanie de demobilizare a electoratului decât la una de motivare.
ACL PNL-PDL a primit şi declarat, în primele trei săptămâni din campania pentru prezidenţiale, donaţii totale în valoare de 2.360.939 de lei, devansând astfel alianţa electorală PSD-UNPR-PC, care a primit şi declarat donaţii totale în valoare de 2.120.579 de lei, potrivit unui comunicat AEP.
Președintele Traian Băsescu a afirmat marți că o susține pe Elena Udrea la alegerile prezidențiale din convingere, arătând însă că speră ca aceasta să obțină un rezultat acceptabil la acest scrutin pentru consolidarea PMP.