România se situează în Uniunea Europeană pe locul 25 din 28 în ceea ce priveşte percepţia privind corupţia, scorul României scăzând cu un punct în 2018 comparativ cu anul anterior, potrivit unui raport anual al organizaţiei Transparency International.
Principala rută turistică a Clujului, DJ 107 M, drum județean care face legătura între Cluj-Napoca și zona turistică din Băișoara, care tranzitează Luna de Sus, Săvădisla, Băișoara și Iara, este practicabil mai degrabă pentru circulația carului, avertizează deputatul PSD Horia Nasra.
„Alegem să ne certăm, să alergăm ieprurii prin Feleac sau preferăm să construim România și UE”, spune fostul negociator al aderării României la UE, profesorul Vasile Pușcaș.
Emanuel Ungureanu şi mai mulţi membri din diferite organizaţii civice au depus, miercuri, la Primăria Cluj-Napoca cele 8.000 de semnături strânse în cadrul campaniei “Oameni noi”, după modelul “Fără penali în funcții publice”.
Insulta și calomnia ar putea redeveni fapte penale. Iar cei care jignesc un om politic sau un judecător ar putea ajunge în spatele gratiilor. Asta isi doresc doi lideri ai PSD, Codrin Ştefănescu şi Eugen Nicolicea, care vor sa modifice Codul penal în acest sens. Ei susțin că s-au săturat ca politicienii să fie înjuraţi de fiecare dată când ies în public.
Reprezentanţii #Rezist au postat, pe Facebook, un mesaj prin care îl critică pe Dacian Cioloş, care a spus că se poate demonstra că oricine poate avea cel puţin o legătură cu Securitatea. Cei de la #Rezist speră ca PLUS să dea la o parte membrii compromişi.
Corina Creţu şi-a anunţat, joi, la Cluj, candidatura la alegerile europarlamentare din partea Pro România, partid înfiinţat de fostul premier Victor Ponta.