Într-un mesaj transmis de președintele Iohannis la 30 de ani de la comemorarea lui Liviu Babeș, care și-a dat foc în martie 1989 în semn de protest față de regimul comunist, se spune că nu trebuie să ne mai lăsăm mințiți și manipulați și nu trebuie să mai lăsăm un regim abuziv să calce în picioare legea și drepturile noastre.
Biroul Politic Central al Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE) a adoptat miercuri, 27 februarie, lista candidaților pentru alegerile pentru Parlamentul European ce vor avea loc în luna mai a acestui an.
Europarlamentarul clujean, Daniel Buda (PNL/PPE): Comisia Europeană a aprobat majorarea sprijinului național în sectorul agricol. Fermierii români vor beneficia de subvenții mai mari!
Alianța Alternativa Dreaptă a încheiat prima parte a procesului de selectare și promovare a candidaților săi pentru alegerile europarlamentare, urmând ca în cel mai scurt timp sa depună lista completă a candidaților la Biroul Electoral Central.
Trei dintre cei patru primari ai Alianţei Vestului (AVE) s-au întâlnit, marţi, la Timişoara, cu reprezentanţii Comisiei Europene (CE), cărora le-au prezentat proiectele majore pe care asociaţia vrea să le dezvolte şi pentru care doresc finanţare pe viitorul exerciţiu financiar unional, 2021-2027, alături de Guvernul României.
După ce sindicaliştii de la aeroport au dezvăluit că preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe, vrea să vândă aeroportul turcilor şi că ar fi comis mai multe ilegalități împotriva intereselor cetăţenilor judeţului, un deputat clujean a avut o reacţie ieşită din comun.