Senatorul Marius Nicoară va reveni în Partidul Național Liberal, după ce în 2018 a trecut la ALDE, cu toate că în 2016 a fost ales pe listele PNL. El a fost condamnat definitiv la un an de închisoare cu suspendare, pentru provocarea unui accident rutier.
Curtea Constituțională a decis că există conflict între Preşedinţie și Parlament prin desemnarea lui Ludovic Orban ca premier. Iohannis este nevoit să vină cu altă propunere.
Camera Deputaţilor şi Senatul au plen reunit, luni de la ora 16.00, pentru învestirea Guvernului Orban 2. PSD, Pro România şi ALDE nu participă la vot, iar liberalii vor fi prezenţi în sală, însă nu vor vota.
Preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT), László Tőkés, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj-Napoca, că „schimbarea de regim din 1989 nu este completă dacă nu au loc schimbări şi în ceea ce priveşte minorităţile”.